„Zmeii deșertului”, construcțiile neobișnuite din pustietate

În anii 1920, piloții Forțelor Aeriene Regale care zburau peste deșerturile Israelului, Iordanului și Egiptului au văzut forme ciudate în deșert. Din aer, acestea păreau desenate, motiv pentru care le-au numit „zmeii deșertului”.

A fost pentru prima dată când occidentalii au văzut aceste creații din piatră, dar beduinii le cunoșteau de foarte multă vreme. Ei le numesc  „Lucrările bătrânilor” și le atribuie oamenilor, care au trăit cu mii de ani în acele zone.

Din momentul în care au fost văzute pentru prima dată și până în prezent, au fost observate sute de astfel de structuri, care se întind pe întreg teritoriul peninsulei arabice.

„Zmeii deșertului”

Structurile sunt extrem de interesante și la prima vedere seamănă izbitor de bine cu liniile de la Nazca. Sunt realizate din două straturi de piatră, ridicate precum două ziduri, în formă de V. Deschiderea îngustă la capătul pâlniei duce într-o groapă.

Interiorul structurilor de piatră poate varia de la câțiva metri, până la câteva sute de metri. Acesta este motivul pentru care se observă cel mai bine din aer și nu de pe sol.

Atât forma lor, cât și modul în care au fost construite, sugerează că structurile au fost concepute și folosite precum niște capcane pentru animale.

Loading...

Atunci când au fost analizate de arheologi, s-au descoperit numeroase oase de animale. Se crede că în incinta structurilor erau sacrificate animalele. Specialiștii consideră că în principal gazelele erau vânate în aceste structuri.

Se consideră că cele mai multe dintre capcane au fot construite între anii 4000 î.H. și 2000 î.H. Unele dintre cele mai vechi structuri au fost ridicate cu circa 10.000 de ani în urmă.

"Zmeii deșertului"

Gropile din incinta structurilor au avut adâncimi cuprinse între 6 și 15 metri. Pe fiecare zid exista o rampă, pe care, dacă animalul ajungea, era nevoit să plonjeze în groapă și astfel era capturat. Unele ziduri de piatră au fost construite în celule mici, astfel încât animalele nu puteau ieși.

Este limpede că zmeii deșertului erau folosite pentru a vâna în masă, ceea ce semnifică că populația, care le-a construit, era numeroasă. Inițial, animalele trebuiau identificate și apoi conduse spre capcană, unde în cele din urmă erau sacrificate.

loading...

Comentariile sunt închise.