Vineri 13, o zi nefastă pentru omenire

În general, avem superstiții atunci când vine vorba despre ziua de vineri și date de 13. Această superstiție se perpetuează de mii de ani. Se spune că la aceeași masă nu trebuie așezate 13 persoane pentru că va fi cu ghinion.

În Cina cea de Taină, sunt reprezentați 13 apostoli. Iuda, cel de al 13 lea, avea să-l trădeze pe Isus. Hotelurile nu au camere cu numărul 13.

Ziua de vineri are și ea superstițiile ei. Poate pentru faptul că Hristos a fost răstignit într-o zi de vineri. Tot într-o zi de vineri, Adam și Eva au fost alungați din paradis, iar potopul biblic a început într-o zi de vineri.

Tot într-o zi de vineri, 13, regele Filip cel Frumos i-a condamnat la moarte pe templieri.  În anul 1907, finanțistul Thomas Lawson a publicat o carte în care susținea că ziua de vineri, 13, este cea mai ghinionistă zi pentru bursa americană.

În anul 1939, autoritățile unui oraș din Indiana au dat ordin ca în ziua de vineri, 13, toate pisicile negre să poarte clopoței.
Enciclopedia Catolică publicată în anul 1967, a alocat zilei de vineri, 13, mai multe texte. Printre altele, se spunea că superstiția este o credință irațională, nedemnă, pornită din ignoranță sau scrupulozitate morbidă.

Fascinația numărului 13

În anul 1882, căpitanul William Fowler a organizat Clubul 13. El era fascinat de acest număr. Participase la 13 bătălii, fusese trecut în rezervă într-o zi de 13. El a decis să organizeze o întâlnire cu 169 de bărbați ( 13 ori 13 = 169), într-o zi de vineri, 13.

Loading...

Pentru a ajunge la cele 13 mese, invitații au trecut pe sub o scară și au vărsat sare pe jos. Au fost sparte oglinzi și au fost aprinse lumânări.

Ziua de vineri, 13 este o zi nefastă pentru economia americană. Americanii refuză să călătorească sau să încheie afaceri.

Tragedii care au avut loc vineri, 13

Anul 1939, Australia s-a confruntat cu cel mai mare incendiu de vegetație. Au murit 71 de persoane.

Anul 1972, un avion s-a prăbușit în munții Anzi. Cei 12 supraviețuitori au fost obligați să apeleze la canibalism pentru a supraviețui.

Vineri 13

Anul 2002, s-a scufundat vasul de croazieră Costa Concordia. Au murit 32 de persoane.

Anul 2012, un cutremur puternic s-a produs în Italia, iar SUA au fost lovite de un uragan și o tornadă.



loading...
S-ar putea să-ți mai placă și