Bizar

Viitorul sumbru și dezolant: Scrisoare din anul 2070

Viitorul este momentul de pe linia timpului în care speranța unei vieți mai bune prinde contur, dar atunci când privești mocirla în care se zbate omenirea, se transformă doar într-o palmă pe care le-o dăm voluntar copiilor noștri. Pentru a sublinia acest fapt dramatic prin care va trece omenirea, vă aducem la cunoștință un text impresionant, cu un mesaj dur, care are rolul să ne trezească odată pentru totdeauna la realitate.

Suntem în anul 2070, şi am împlinit 50 de ani.. Dar aspectul meu este de 85 de ani. Am probleme grave pentru că beau foarte puţină apă. Cred că mai am foarte puţin timp de trăit. Eu sunt unul dintre cei mai bătrâni oameni din această societate. Îmi amintesc când aveam 5 ani. Totul era diferit. Erau foarte mulţi copaci în parcuri, casele aveau grădini frumoase, şi puteam să mă bucur de o baie sub duş de o oră. Acum folosim prosoape înmuiate în ulei mineral pentru a ne curăţa pielea.

Înainte, femeile își purtau părul lung. Acum trebuie să-şi radă părul ca să îşi păstreze igienă, fără folosirea apei. Înainte, tatăl meu spala maşina lui cu apă care ieşea dintr-un furtun. Copiii de astăzi nu cred că apa se risipea în acel fel.

Îmi amintesc că la televizor ne avertizau:”Aveţi grijă de apă”. Dar nimănui nu îi pasă, nu s-au gândit niciodată că apa ar putea dispărea. Acum, toate râurile, baraje, lacuri… sunt ireversibil contaminate sau seci.

Deșertul înconjoară pretutindeni. Infecţiile gastrointestinale, boli de piele şi ale tractului urinar sunt principalele cauze de deces. Industria este paralizată, iar şomajul este dramatic. Uzinele de desalinizare sunt principala sursă de locuri de muncă şi plătesc cu apă potabilă în loc de salarii. Crimele pentru un bidon de apă sunt comune pe străzile aproape pustii. Alimentele sunt în proporție de 80% realizate din materie sintetică.

Înainte era indicat că trebuie să bei opt pahare de apă pe zi pentru un adult. Acum pot bea doar o jumătate de pahar. Hainele sunt de unică folosinţă. Am trebuit să ne întoarcem la camerele septice din secolul trecut din cauza canalizărilor, care nu pot fi folosite din cauza lipsei de apă.

loading...

Aspectul populaţiei este oribil, trupurile lor sunt firave, pielea este încrețită din cauza deshidratării, sunt plin de răni cauzate de razele ultraviolete care nu mai sunt filtrate de stratul de ozon din atmosferă.

Pentru că are pielea uscată, un om de 20 ani arată precum unul de 40. Oamenii de ştiinţă cercetează, dar nu există o soluţie posibilă. Nu se poate crea apa, şi nici un aer mai curat. Noile generaţii se nasc cu un IQ mic din cauza aerului poluat. ADN-ul a fost alterat la multe persoane. Ca rezultat, mulţi copii se nasc cu deficienţe, mutaţii şi malformaţii.

Guvernul ne face să plătim pentru aerul pe care îl respirăm, 137 m3 pe cap de locuitor. Oamenii de zi cu zi care nu pot plătii sunt expulzaţi din” zonele aerisite „, care sunt dotate de plămâni giganţi mecanici acţionaţi cu energie solară. Nu sunt de bună calitate, dar poţi respira. Vârsta medie a mortalității este de 35 de ani.

În unele ţări mai exista pete de vegetaţie, pădurile și râurile rămase sunt păzite de armată. Apa a devenit o comoară râvnita, mai preţioasa decât aurul şi diamantele.

Unde locuiesc, nu există copaci, pentru că nu plouă aproape niciodată, şi atunci când se întâmplă apa este acidă. Anotimpurile au fost grav afectate de testele atomice şi industriile poluante din secolul XX. Ne-au avertizat că trebuia să îngrijim mediul înconjurător dar nimănui nu i-a păsat.

Când fiica mea îmi cere să-i povestesc despre vremea când am fost tânăr, îi descriu frumuseţea pădurilor, vorbesc despre ploaie, flori, cât de frumos a fost să înot şi să pescuiesc în râuri şi lacuri… Puteam să beau apă de care aveam nevoie. Cât de sănătoși erau oamenii!

Ea mă întreabă: ” Tata! De ce nu mai există apă? „Atunci… îmi simt un nod în gât. Nu pot să nu mă simt vinovat, pentru că aparţin generaţiei care a participat la distrugerea mediului înconjurător sau poate că nu a luat în considerare toate semnele de avertizare ale unei catastrofe globale.

fara apa - Viitorul sumbru și dezolant: Scrisoare din anul 2070

Acum copiii noştrii plătesc un preţ foarte scump. Cred cu adevărat că viaţa pe Pământ nu va mai fi posibilă foarte curând, deoarece distrugerea naturii a ajuns la un stadiu ireversibil.

Îmi doresc să mă întorc în timp şi să fac ca toată omenirea să fi înţeles acest lucru. Măcar atunci puteam face totuşi ceva pentru ca să ne salvăm planeta.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top