Bizar

Viitorul omenirii pe Terra este incert. Avem nevoie de alte planete!

Vă puteți imagina ca omenirea să trăiască peste 1000 de ani pe o altă planetă? Probabil că această întrebare pare de domeniul fantasticului, dar conform declarațiilor lui Stephen Hawking, unul dintre cei mai mai fizicieni ai omenirii, viitorul speciei umane pe această planetă este incert.

Principala cauză pentru care planeta noastră este intrată în criză deja este suprapopularea. Oamenii s-au înmulțit atât de mult încât au ajuns să consume mai multe resurse decât poate produce Terra. Ultimele cercetări în domeniu arată că Pământul poate să susțină până în 2 miliarde de oameni, iar noi în prezent suntem trecuți de 7 miliarde. Este o diferență imensă, care până la urmă se va răsfrânge asupra civilizației pentru că rata consumului a crescut cu circa 50% în ultimul deceniu.

Proporția a luat-o razna pentru că omenirea consumă în 12 luni ceea ce Terra produce în 18 luni. În câteva sute de ani, planeta noastră nu va mai putea să susțină viața și va deveni stearpă. Aceasta este principala cauză pentru care fizicianul Stephen Hawking trage semnalul de alarmă pentru găsirea unei planete unde umanitatea să se mute.

Omenirea trebuie să descopere noi planete. În următori 1000 de ani nu vom mai putea trăi pe fragila noastră planetă.„, a declarat Stephen Hawking în cadrul unei conferințe internaţionale.

colonie spatiala - Viitorul omenirii pe Terra este incert. Avem nevoie de alte planete!

Fizicianul a comparat această idee de colonizare a spațiului cu ceea ce s-a întâmplat acum 500 de ani cânt a fost descoperită Lumea Nouă și colonizată treptat. Exact la fel trebuie să se întâmple și cu viitoarea gazdă pe care oamenii vor fi nevoiți s-o descopere cât mai curând.

Colonizarea spațiului va avea un efect benefic pentru dezvoltarea speciei umane, iar dacă această misiune va deveni posibilă viitorul se va schimba în totalitate. Dacă omenirea nu descoperă o planetă care să susțină viața, la o distanță relativ apropiată, atunci putem spune că Apocalipsa totală va pune capăt evoluției omului.

loading...
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top