Viata inainte de viata: Unde am fost inainte sa ne nastem?

De cele mai multe ori ideea de care au fost fascinați și șocați oamenii este moartea. Acea stare tranzitorie între viața pământeană și lumea misterioasă care se înfățișează în lumea celor drepți. Cu toate că moartea este încă un mister imposibil de digerat, o altă necunoscută din viața oamenilor este și ceea ce s-a întâmplat înainte de naștere. Dacă lumea de apoi există, atunci cu siguranță că și lumea dinaintea nașterii există. Oare să fie una și aceeași?

De-a lungul timpului, au existat diverși oameni de știință care au studiat fenomenul. Există o multitudine de copii care încă de la vârste fragede și-au adus aminte fie de un loc special din care proveneau sau chiar de viețile anterioare. Reîncarnarea devine astfel o ipoteză, demnă de luat în considerare, care trebuie dezbătută din toate punctele de vedere.

Așa cum pacienții care se află la un pas de moarte relatează  experiența traumatizantă, dar atât de plăcută, pe care o experimentează și unii dintre copii își aduc aminte de experiențele anterioare vieții.

Un băiat, pe nume Desmond, a relatat cu lux de amănunte ceea ce a trăit înainte să se nască. El le-a spus specialiștilor că provine dintr-un loc minunat, unde liniștea și fericirea domneau în voie și unde se juca în fiecare zi cu prietenii lui. Era o lume perfectă, greu de imaginat dar și mai greu de descris. Chiar dacă pare o poveste de domeniul fantasticului, amănuntele dar și pasiunea cu care descria Desmond acest loc minunat i-a pus pe gânduri pe cercetători.

Atunci când a fot întrebat dacă în acea lume putea să înoate, el a răspuns că nu era nevoie pentru că plutea pur și simplu deasupra apei. Iar pentru ca un lucru să devină posibil nu era nevoie decât să se gândească intens la el și progresiv devenea realitate.

Lorna, o fetiță de doar câțiva ani, susține că în locul din care provine l-a văzut de mai multe ori pe Iisus. Când a fost rugată să detalieze această afirmație a spus: „Am murit de mai multe ori și de fiecare dată venea Iisus să ma viziteze.”

loading...

Povești reale sau invențiile copiilor? Nimeni nu poate spune cu exactitate care este adevărul dar abundența informațiilor i-au dus pe specialiști să creeze o paralelă între lumea de după moarte cu lumea dinaintea morții. Conform noilor teorii, această lume este una și aceeași, iar moartea reprezintă doar starea prin care se face trecerea în această lume minunată, unde sufletul se odihnește o perioadă de timp, după care se întoarce la viață.

Semnele din naștere sunt semne ale reîncarnării?

În 2005, a apărut o carte semnată de psihiatrul american Jim B. Tucker, în care au fost adunate o sumedenie de experiențe relatate de copii din viețile anterioare. Tucker și-a înglobat munca a peste 40 de ani în această carte, cu care a încercat să deslușească cel mai mare mister al vieții, moartea.

Psihiatrul a constat că acei copii care își aduceau aminte de viețile lor anterioare sau de lumea în care sufletul se odihnește prezentau anumite semne ciudate din naștere. Mai mult de atât, unii s-au născut chiar cu defecte congenitale sau malformații, iar acestea au o legătură strictă cu ceea ce s-a întâmplat în alte vieți.

vieti anterioare - Viata inainte de viata: Unde am fost inainte sa ne nastem?

Platon și lumea de apoi

Pentru prima dată în istorie, prima experiență din preajma morții a fost consemnată de Platon în cartea sa Republica. Era vorba despre un sodat, grav rănit, care era cuprins de o stare absolută de pace. În cele din urmă, soldatul a fost readus la viață și a povestit cu lux de amănunte prin ceea ce trecuse. Văzuse o lumină albă care îl ghida spre locul în care trebuia să ajungă. Acolo s-a trezit pe o pajişte imensă, cu copaci înalți și flori frumos mirositoare, unde sentimente precum dragostea și bunătatea stăpâneau lumea. Și-a întâlnit cunoscuții care decedaseră nu cu mult timp în urmă și era atât de fericit. Ceva s-a neînțeles s-a petrecut și cu o viteză impresionată a revenit în corpul său și brusc s-a trezit la viață.

Acestea sunt doar câteva dintre argumentele care dezvoltă paralela dintre viața de după moarte și cea dinaintea morții, care până la urma este una și aceeași. În acest context reîncarnarea devine un fapt cert și scopul omului în viață este evoluția spirituală, care îi va rezerva un loc bine meritat în lumea perfectă de după viață.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

1 Comentariu

  1. Saidac spune

    ce pot comenta!? te nasti ca sa mori! si culmea,mori ca sa te nasti! HA…..HA….HA….!

Lasă un răspuns