Stiinta

Viață după moarte? Iată cum vor cercetătorii să păcălească moartea

Linia dintre viață și moarte nu este chiar atât de bine definită așa cum s-a crezut până acum. Odată ce tehnologia a avansat, medicii sunt capabili să resusciteze un om chiar și după mai multe ore în care inima sa nu a mai funcționat. Acest fapt revoluționează ideea de moarte, care devine astfel atât de fragilă încât există speranțe mari ca în viitorul apropiat să fie chiar ignorată.

Atunci când inima unei persoane a încetat să mai bată, pentru o anumită perioadă de timp, era declarată moartă. Acest principiu este pe cale să se schimbe și astfel moartea poate să fie înțeleasă mai bine„, susține Dr. Sam Parnia, profesor la Universitatea de Stat din New York.

Aceste elemente i-au împins pe cercetători să descopere că moartea este un proces lent, care se petrece la nivel celular. Înainte se credea că atunci când inima nu mai pompează sânge, creierul suferă multiple leziuni și din această cauză organismul moare. Această teorie este învechită și acum perspectivele asupra morții au fost revoluționate. Atunci când inima nu mai bate, de fapt, este doar începutul unui lung proces, care poate să dureze și câteva ore sau chiar zile, pentru ca în cele din urmă moartea să se instaleze la nivel celular.

Leziunile din creier se produc extrem de lent. În acest timp, medicii pot induce o stare de hipotermie, în care organismul reacţionează mult mai lent morții. În această perioadă se pot face manevrele necesare pentru ca inima să-și reia activitatea și astfel moartea poate să fie păcălită.

Ultimele studii în domeniu indică că starea de hipotermie este necesară pentru ca daunele organismului să fie limitate. În ultima perioadă, au existat numeroase astfel de practici și s-a constat că mortul poate fi readus la viață în cele mai optime condiții.

moarte - Viață după moarte? Iată cum vor cercetătorii să păcălească moartea

Cercetătorii sunt optimiști și folosindu-se de această nouă tehnică nu doar că durata de viață poate fi prelungită pentru perioade de timp nedeterminate, dar se crede că astfel moartea poate fi și evitată.

loading...
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top