Varanasi, Mecca Indiei sau orașul morţilor arşi. Viața de după moarte

Varanasi, Mecca Indiei sau orașul morţilor arşi. Viața de după moarte

Despre Varanasi se spune că este Mecca Indiei sau orașul morţilor arşi. Varanasi este așezat pe malul fluviului Gange, iar hinduşii merg în pelerinaj cel puțin o dată în viața.

Cele mai multe arderi ale morţilor se desfășoară noaptea. După ardere, cenușa este aruncată în Gange. Cei care nu au bani pentru acest ritual care costă 7000 de rupii, 110 dolari, arunca cadavrele în fluviu.

Varanasi, orașul arșilor

În fiecare zi, în Varanasi, sunt incinerate între 200 și 300 de cadavre. Prin incinerare, sufletul se eliberează și se poate reîncarna într-o altă persoană, animal, copac. Femeile nu participa la incinerare pentru că se spune că lacrimile lor sunt un obstacol pentru eliberarea sufletului. În semn de doliu, frații, copiii, părinții defunctului se rad pe cap.

Pentru combustia completă a unui corp sunt necesare 200 kg de lemne. De incinerare nu au parte toți hinduşii. Exista credința conform căreia cadavrele care provin de la copiii sub zece ani, femei însărcinate, cei care au murit de lepră, variola sau în accidente nu au parte de incinerare.

Varanasi, Mecca Indiei sau orașul morţilor arşi

Se spune că sufletul lor nu se poate reîncarna. Cadavrele acestora sunt așezate în poziție de lotus şi sunt aruncate în Gange. Cadavrul este acoperit cu o pânza roșie dacă aparține unei tinere femei, albă dacă este vorba despre un tânăr sau portocalie dacă este vorba despre un adult.

După ce cadavrul este așezat la locul incinerării, fiul cel mai mare al familiei, îmbrăcat în alb și râs pe cap, aprinde focul. După trei ore, cadavrul este complet ars, iar cenușa este aruncată în Gange.

Gange, între Nirvana și focar de infecție

Gangele este râul sfânt al tuturor indienilor. Ei sosesc din toată India pentru a se purifica. Este o adevărată Golgotă a hinduismului. Ca să ajungi acolo,întâmpini alunecări de teren, ploi, furtuni. Cei care participă la acest pelerinaj sunt adevărați martiri.

Călugării siddhiși locuiesc mai sus de izvoarele Gangelui. Ei sunt o comunitate aparte prin aspectul și comportamentul lor. Ei umblă goi, mânjiți cu cenușă pe corp, părul îl poartă purtat în cocuri spectaculoase și pe frunte sunt vopsiți în culorile sectei din care fac parte.

O dată la trei ani, are loc un festival pe fluviul Gange, unde participă milioane de pelerini. Gangele devine un focar de infecție din cauza bacteriilor și virușilor. Peste o sută de milioane de turiști vin pentru a venera divinitatea, pentru a se scălda. Pentru indieni Gangele este un fluviu sacru. Pentru turiștii occidentali este unul dintre cele mai poluate locuri din lume, la fel ca și Varanasi

Varanasi, Mecca Indiei sau orașul morţilor arşi

Indienii cred că Gangele îi poate spăla de păcate. Cenușa celor morți este aruncată în Gange pentru a fi curățate păcatele defunctului.
La fiecare trei ani, în 10 februarie, peste 30 milioane de persoane intră în apele Gangelui pe o porțiune de 80 de metri. Gange a devenit un fluviu de fecale și urină.

Mulți preferă să arunce cadavrele în fluviu, care conform tradiției se vor purifica. Fluviul Gangeare istoria sa. Izvorăște dintr-un ghețar, are apa pură, parcurge sute de kilometri şi devine cimitirul celor care cred că pot atinge Nirvana.

Incinerarea permisă doar în hinduism

Este incinerarea o distrugere metafizică a corpului uman? Cei care au asistat la astfel de momente au fost bulversați. Corpul uman arde la o temperatură de 1200 de grade Celsius.

Incinerarea este interzisă spiritual în primele trei zile de la deces. În tot acest timp, corpul astral va transmite informațiile sufletului.

Vaticanul a interzis incinerarea, dar începând cu anul 1963 a permis această practică. Protestanții au autorizat incinerarea începând cu anul 1887.

La musulmani, incinerarea este interzisă. Evreii resping această practică. Pentru budhiști și hinduși incinerarea cadavrului este recomandată și practicată.

În fiecare an, în lume, mor peste 50 de milioane de persoane. Ritualurile funerare sunt înhumarea și incinerarea. În Mumbai, India, cadavrele sunt lăsate în aer liber pentru a fi devorate de păsări.

Varanasi, Mecca Indiei sau orașul morţilor arşi

La budhiști și hinduși incinerarea este o practică. Ea se desfășoară după un ritual bine stabilit. Cadavrul este ars la trei zile după deces. Pentru incinerare este ales un loc înclinat spre sud.

Cadavrul este spălat într-o apă în care sunt puse ierburi, părul tuns, unghiile tăiate, după care este uns cu un ulei. Pentru hinduși moartea este o eliberare, este o trecere într-o etapă superioară vieții. Din acest motiv, defunctul nu este plâns.
După incinerare, cenușa este aruncată în Gange.

Varanasi, prin incinerare se atinge Nirvana?

Pentru budhiști moartea înseamnă Nirvana, sau intrarea într-o lume a păcii. Nirvana este starea supremă care încheie șirul reîncarnărilor.

În Japonia, 99% dintre morți sunt incinerați. În SUA, 30%. În țările ortodoxe, dar și catolice, incinerarea este o practică mai puțin utilizată.

Hinduismul este singura religie care permite în mod deschis practicarea incinerării. La polul opus se află creștinismul, iudaismul și islamismul care interzic această practică.

Biserica ortodoxă interzice incinerarea. Insistența privind înmormântarea este bazată pe respectarea corpului uman, ca operă a lui Dumnezeu. Se consideră că prin incinerare se șterge memoria defunctului, are loc distrugerea lui completă.

Varanasi, Mecca Indiei sau orașul morţilor arşi

Incinerarea este o practică preistorică, care datează de la începutul anului 8000 î.Hr. Odată cu adoptarea creștinismului, incinerarea a fost înlăturată și condamnată. Practica incinerării a revenit în Europa, după Revoluția Franceză, când masonii și anarhiștii au instaurat această practică, în scopul de a diminua rolul bisericii.

Incinerarea modernă a fost promovată și practicată de profesorul Brunetti care a prezentat, în anul 1873, la Viena, o cameră de incinerare. În prezent, în Europa, țara care utilizează cel mai des practica incinerării este Elveția.

Hinduismul arian este o teorie care susţine că la începuturi arienii au stăpânit teritoriul actual al Indiei. Hitler a fost impresionat de această teorie, motiv pentru care a asimilat mai multe simboluri printre care și svastica, un simbol solar.

Hinduismul este cea de a treia religie din lume și are peste 1,1 miliarde de fideli din 85 de tari. Hinduismul este un ansamblu de concepte filosofice care își au originea în protoistoria indiană.

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)