Descopera

Valea Morţii, locul în care misterioasele recipiente metalice produc fenomene inexplicabile

Puţine locuri de pe glob sunt atât de stranii precum Valea Morţii din Siberia. Iar asta, din cauza unor recipiente metalice uriaşe, denumite de yakuţi cazane, despre care nimeni nu ştie ce hram poartă. În zonă, oamenii de simt rău şi nu pot zăbovi prea mult. Dacă o fac, mor.

Într-o zonă din vasta taiga siberiană, pe unde hălăduiesc yakuţii, s-a semnalat în urmă cu mult timp existenţa unor recipiente metalice foarte mari, despre care nimeni nu ştie cum au apărut, din ce sunt făcute şi care este rostul lor. S-au născut teorii care de care mai fascinante şi terifiante în jurul lor, dar, în mod ciudat, autorităţile ruse – ori altele – nu s-au grăbit să cerceteze obiectele în cauză, scrie Libertatea.

Există dinaintea creării primei bombe nucleare

Stranii sunt şi aceste cazane metalice, şi efectul pe care par să-l aibă asupra zonei – efect care a şi dus la denumirea de Valea Morţii. Toţi cei care s-au apropiat de ele au acuzat o stare generală de rău, iar poporul yakut are multe poveşti despre vânători care s-a îmbolnăvit sau chiar au pierit în locul respectiv.

Oamenii de ştiinţă care au tratat aceste poveşti ca pe nişte legende fără fundament şi au mers acolo pentru a studia misterioasele cazane s-au îmbolnăvit subit, din cauze pe care nu le-au putut descoperi, iar la întoarcerea în civilizaţie, analizele au fost neconcludente… Se mai spune – dar nu există dovezi – că locul ar fi înţesat de cadavre de animale, care nu putrezesc, ci au carnea de un roşu intens…

Ar putea fi cele de mai sus efectele radiaţiilor? Ar putea, iar una din teoriile privind aceste cazane tocmai la asta se referă: locul ar fi fost folosit în trecut pentru depozitarea de materiale radioactive, rezultate în urma unor experimente nucleare nereuşite. Problema e că prima bombă nucleară le-a aparţinut americanilor, nu ruşilor şi a fost testată în 1945, cu puţin înainte de lansarea atacurilor de la Hiroshima şi Nagasaki.

Prima menţiune a cazanelor din Siberia a fost făcută cu 9 ani mai devreme, în 1936, de către un geolog. Acesta a observat o emisferă metalică roşiatică, având pereţi groşi cu margini tăioase, scufundată pe jumătate în mâlul din apropierea unui râu. A trimis o scrisoare către autorităţile din capitala Yakuţiei, dar nimeni nu i-a dat atenţie. A doua teorie, mai bizară, este că aceste cazane – cinci la număr, din spusele unora care au ajuns pe acolo, şapte, după alţii – ar alcătui un scut antiasteroizi, construit de o rasă extraterestră şi lăsat moştenire pământenilor. Ce ar susţine această teorie?

Faptul că metalul din care sunt făcute e necunoscut, în primul rând. Apoi, ar mai fi faptul că trei asteroizi uriaşi ce au intrat în atmosferă în zona Siberiei în ultimii 100 şi un pic de ani au fost spulberaţi în aer: cel de la Tunguska din 1908, cel de la Chulim din 1984 şi cel de la Vitim din 2002. E drept că la Tunguska, corpul ceresc tot a făcut prăpăd, pentru că prin explozie a eliberat o forţă teribilă, echivalentă cu a 185 de bombe nucleare, ştergând de pe faţa pământului totul pe o suprafaţă de 2.000 km pătraţi, însă impactul cu solul ar fi fost devastator.

loading...

«În mod evident, în zonă se petrece ceva straniu»

În 1954, Societatea Rusă de Geografie a trimis în taiga o echipă de oameni de ştiinţă pentru a cerceta cazanele, dar raportul întocmit la întoarcere s-a limitat la confirmarea existenţei lor – oficial, cel puţin. La începutul anului 2013, o echipă formată din 3 geologi, un astrofizician, un inginer mecanic şi 3 asistenţi în cercetare, a plecat în Siberia cu scopul de a clarifica provenienţa acestor cazane. Ce-au declarat la întoarcere, într-o publicaţie rusească:  Cazanele există.

Sunt 5 la număr, scufundate în ochiuri de mlaştină.

Sunt, fără dubiu, metalice şi au muchii ascuţite, tăioase.

Au efect asupra fiinţelor, aşa cum se spune – doi dintre membrii expediţiei s-au îmbolnăvit. Mai multe, fie nu au apucat să afle, fiindcă s-au grăbit să plece înainte să se îmbolnăvească toţi, fie au aflat, dar nu au dat publicităţii. Conducătorul expediţiei a mai spus doar că “în mod evident, în zonă se petrece ceva straniu”.

A recunoscut că echipa n-a reuşit să se prindă la ce folosesc cazanele şi a eşuat în încercarea de a obţine o probă pe care s-o analizeze în laborator. Metalul nu a putut fi tăiat cu nimic, exact cum spuseseră şi cercetătorii puţinelor expediţii care se mai aventuraseră în zonă. A promis însă că se va întoarce şi că va încerca să taie metalul cu un dispozitiv cu cap de diamant. În seria ciudăţeniilor semnalate în zonă se înscriu alte două poveşti, una aparţinându-i unui bărbat din Vladivostok, cealaltă, unui vânător din taiga.

Primul, căutător de aur, a declarat că a ajuns în zonă cu nişte prieteni şi au înnoptat toţi într-un cazan, care nu era scufundat în mlaştină, ci ascuns în vegetaţie. După un timp, unul dintre ei şi-a pierdut tot părul, iar pe obrazul cu care a atins în somn metalul i-au apărut nişte pustule care nu au trecut cu nici un tratament. Asta s-ar fi întâmplat în anul 1947.

Ar putea fi bucăţi dintr-un OZN prăbuşit?

valea mortii - Valea Morţii, locul în care misterioasele recipiente metalice produc fenomene inexplicabile

A doua poveste, datând din 1971, îi este atribuită unui localnic, care, plecat la vânătoare, a ajuns în Valea Morţii şi a descoperit acolo “un mormânt metalic, în care se aflau mai multe fiinţe cu un singur ochi, în costume metalice”. În traducere, ar putea fi vorba despre o navă spaţială cu extratereştri, care să se fi prăbuşit în taiga. Bărbatul n-a fost crezut, deşi s-a arătat dispus să ducă autorităţile la locul cu pricina, ca să demonstreze că spune adevărul… Apoi, la scurt timp, a murit subit. Dacă spunea adevărul, ar fi probată provenienţa extraterestră a cazanelor. Nu însă şi teoria conform căreia ar fi o “centură” împotriva asteroizilor.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top