Descopera

Uraganul Sandy: Imagini inainte si dupa dezastrul din Statele Unite

Uraganul Sandy a provocat pagube materiale de ordinul a sute de milioane de dolari. Statele americane New York şi New Jersey au fost pur şi simplu măturate de cel mai mare uragan din ultima sută de ani. Ploile abundente şi vântul extrem de puternic au distrus casele împingându-i pe oameni să se refugieze în locurile special amenajate, sau chiar să părăsească oraşele.

Pentru a demonstra cât mai bine forţa acestui uragan nemilos, NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) a efectuat mai multe imagini paralele, înainte şi după dezastru. Se poate observa foarte bine puterea de care dă dovadă natura în fotografiile oglindă de mai jos.

Pe lângă inundaţiile care au provocat colapsul a mii de clădiri, Sandy este răspunzător şi pentru incendiile devastatoare care s-au produs imediat după ce ploile s-au oprit. Astfel, prejudiciul pagubelor materiale a crescut în mod considerabil.

Fotografiile au fost capturate de la 1500 metri înălţime cu ajutorul unor camere performanţe de 17.000 de megapixeli. Imaginile reprezintă diverse zone din cele două state americane, New York şi New Jersey, înainte şi după Sandy.

Sandy - Uraganul Sandy: Imagini inainte si dupa dezastrul din Statele Unite

Sandy1 - Uraganul Sandy: Imagini inainte si dupa dezastrul din Statele Unite

Sandy3 - Uraganul Sandy: Imagini inainte si dupa dezastrul din Statele Unite

Sandy4 - Uraganul Sandy: Imagini inainte si dupa dezastrul din Statele Unite

Sandy5 - Uraganul Sandy: Imagini inainte si dupa dezastrul din Statele Unite

 

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top