Conspiratii

Unsprezece artisti consacrati care au luptat impotriva Illuminati. Iata ce s-a ales din ei!

De mai bine de 20 de ani Illuminati pregăteşte societatea pentru a introduce o Nouă Ordine Mondială. Acest proces este considerat de unii o conspiraţie, sau chiar o mare glumă, dar aceştia nu sunt decât parte componentă din starea latentă de ignoranţă. Pe de altă parte, alţii chiar au luat în serios ameninţarea cu formarea unei Noi Ordini Mondiale şi implementarea ei pe întreaga planetă.

Această ordine presupune un control strict asupra minţii şi comportamentului uman. Starea de pseudo-libertate se transformă într-una de control permanent, iar singura predominantă a omului va fi ideea de supunere. Dacă oamenii obişnuiţi nu au nicio forţă reală în faţa Illuminati, artişti consacraţi ai lumii au încercat să ia atitudine cu privire la această ameninţare globală.

Unii dintre ei se spune că au fost omorâţi pentru că s-au împotrivit acestei mişcări, dar zvonurile nu au fost niciodată confirmate. Unu exemplu este cântăreţul american 2Pac care a luptat prin versurile sale împotriva Noii Ordini Mondiale. De asemenea, Michael Jackson s-a împotrivit acestei mişcări, încercând să transmită publicului larg mesajul: „You will never get me!” adică „Niciodată nu o să mă controlezi!”.

Iată câţiva artişti de talie mondială care au luptat împotriva Illuminati prin muzică lor:

2Pac 

2Pac - Unsprezece artisti consacrati care au luptat impotriva Illuminati. Iata ce s-a ales din ei!

Dr. Dre

loading...

Dr. Dre - Unsprezece artisti consacrati care au luptat impotriva Illuminati. Iata ce s-a ales din ei!

Immortal Technique

Immortal Technique - Unsprezece artisti consacrati care au luptat impotriva Illuminati. Iata ce s-a ales din ei!

Fatboy Slim

Fatboy Slim - Unsprezece artisti consacrati care au luptat impotriva Illuminati. Iata ce s-a ales din ei!

LL Cool J

LL Cool J - Unsprezece artisti consacrati care au luptat impotriva Illuminati. Iata ce s-a ales din ei!

Onyx

Onyx - Unsprezece artisti consacrati care au luptat impotriva Illuminati. Iata ce s-a ales din ei!

Matthew Good

Matthew Good - Unsprezece artisti consacrati care au luptat impotriva Illuminati. Iata ce s-a ales din ei!

Puff Daddy

Puff Daddy - Unsprezece artisti consacrati care au luptat impotriva Illuminati. Iata ce s-a ales din ei!

Black Eyed Peas

Black Eyed Peas - Unsprezece artisti consacrati care au luptat impotriva Illuminati. Iata ce s-a ales din ei!

Slim Shady

Slim Shady - Unsprezece artisti consacrati care au luptat impotriva Illuminati. Iata ce s-a ales din ei!

În cele din urmă, Michael Jackson a transmis unul dintre cele mai clare mesaje prin muzică sa. A încercat să deschidă ochii oamenilor cu privire la Noua Ordine Mondială care se pregăteşte. Pentru că în viziunea Illuminati, artistul era un pericol, în cele din urmă, în condiţii misterioase, regele muzicii pop a fost trimis în lumea celor drepţi.

michael jackson - Unsprezece artisti consacrati care au luptat impotriva Illuminati. Iata ce s-a ales din ei!michael jackson2 - Unsprezece artisti consacrati care au luptat impotriva Illuminati. Iata ce s-a ales din ei!

Este doar o coincidenţă că Michael Jackson cânta în faţa Ochiului (simbolul Illuminati) ” Doreşte-mă, înspăimântă-mă, dar niciodată nu o să mă omori”. Probabil că artistul s-a înşelat cu ultima parte a versului.

Noua Ordine Mondială, fără doar şi poate că există, fiind una dintre cele mai mari conspiraţii pe care organizaţia satanică Illuminati o pregăteşte omenirii. Probabil că este o chestiune de timp până se va încerca implementarea acestei idei.

 

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top