Univers

UNIVERSUL, FORȚA URIAȘĂ CARE NE INFLUENȚEAZĂ NAȘTEREA ȘI VIAȚA

În toate timpurile, oamenii au fost curioși să cunoască viitorul. Mulți au încercat să-și ghicească viitorul în stele, în ghioc, în cărți, prin cititul în cafea sau în palmă.

La romani, augurii și aruspicii erau un fel de ghicitori oficiali care prevesteau viitorul după zborul păsărilor și după pofta de mâncare a puilor sfințiți. Nu se făcea nimic important fără consultarea lor. Un augur putea să împiedice o hotărâre publică sub cuvânt că prevestirile nu erau priincioase. Augurii tălmăceau voința zeilor.

Ei răspundeau după ce observau zborul și cântecul păsărilor, fulgerele, măruntaiele victimelor. Când își luau slujba în primire, jurau să nu destăinuiască niciodată vreuna din tainele lor. Egiptenii, chaldeenii și babilonienii erau magii care se îndeletniceau cu astrologia și alte științe oculte. Ei tălmăceau visele și cititul în stele. Din cele mai vechi timpuri, românii au utilizat ghicitul în cafea.

Exista un adevărat ritual al ghicitului. În timp ce cafeaua fierbea, persoana în cauză trebuia să se gândească la problemele care o frământau.  Fundul ceștii arată starea sufletească a subiectului. Formarea din zațul de cafea a unor linii, animale, cifre, litere, are un sens, un simbol, o interpretare. În timpurile moderne, mai mulți cercetători au fost interesați de ghicitul în stele.

Krafft este un statistician pasionat de astrologie care a studiat cazurile a 60000 de persoane, după registrele de stare civilă. El a constatat că există o coincidență stranie între cerul de naștere și vocația fiecărei persoane.

Krafft susține că Soarele și Luna, în funcție de poziția lor în momentul nașterii, au o influență covârșitoare în viața fiecăruia dintre noi. Fizica actuală are ca element fundamental vibrațiile. Sunetul, căldura, electricitatea, razele Roentgen, undele hertziene, totul are la bază mișcările atomului. Toate aceste forțe vin din Univers.

Marile crize mondiale, foametea, epidemiile, toate acestea coincid cu maximul sau minimul solar. Luna este cel mai apropiat astru de Pământ. Forța sa de atracție se manifestă asupra mărilor într-un flux și reflux continuu. Fiind destul de aproape de planeta noastră, Luna are o influență majoră și asupra vieții de zi cu zi a oamenilor.

Este binecunoscut fenomenul de Lună rousse care se produce la sfârșitul lui aprilie și toate plantele îngheață. Dacă Luna este acoperită de nori, fenomenul nu se mai produce. Copacii care sunt tăiați în perioada de descreștere a Lunii nu sunt buni pentru construcții, pentru că rezistența lor este scăzută.

De asemenea, în perioada de Lună plină, plantele cresc foarte bine. Luna plină influențează nașterea și creșterea copiilor. În acea perioadă, copii născuți sunt mult mai sănătoși. La adulți, părul și unghiile cresc mai repede. Savanții japonezi au realizat aparate de înaltă precizie care pot stabili influențele Lunii asupra perioadelor în care se pot produce cutremure.

univers 1 - UNIVERSUL, FORȚA URIAȘĂ CARE NE INFLUENȚEAZĂ NAȘTEREA ȘI VIAȚA

Ei susțin că presiunea fazelor Lunii exercită influențe asupra producerii evenimentelor terestre, asupra oamenilor, animalelor și plantelor. Bolile cresc și descresc în funcție de înălțimea Soarelui. Când Soarele este acoperit de pete, probabilitatea producerii unor accidente sau boli este mult mai mare.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top