X-Files

Un raport secret arată implicarea extratereștrilor în axa Hitler- Eisenhower- Obama

Un raport al Serviciilor Federale de Securitate al SUA, care conține peste 2 milioane de fotografi și documente care poartă marca top secret, au fost puse la dispoziţia opiniei publice de către cel mai căutat om din lume, Eduard Snowden. Acest raport conține informații prețioase cu privire la activitatea extraterestră care se desfășoară pe Terra în ultimii 100 de ani.

Cele mai importante aspecte din acest raport se referă la colaborarea între serviciile secrete americane cu o specie extraterestră, numită „Înalții Albi”, care și-a pus amprenta pe dezvoltarea omenirii din ultima vreme. În raportul secret, ei au fost menționați pentru prima dată în 1930, moment în care Germania nazistă și-a început expansiunea din punct de vedere economic și politic.

Hitler, în colaborare cu această specie extraterestră, a reușit să preia controlul Germaniei și să-și dezvolte armata într-un mod cât mai eficient. La sfârşitul anilor 30, Germania poseda doar 57 de submarine, iar pe parcursul celor 4 ani din Al Doilea Război Mondial a reușit să construiască nu mai puțin de 1163 de submarine, dotate cu tehnologie de ultimă generație, așa cum nu mai avea nimeni în lume. Aceasta este doar un simplu exemplu de ceea ce a însemnat forța armată a Germaniei naziste, care conform raportului secret a ajuns la această performanță datorită extratereștrilor înalți și albi.

Colaborarea „Înalților Albi” cu civilizația pământeană a continuat și în 1954, când președintele american Dwight D. Eisenhower s-a întâlnit în nenumărate rânduri cu extratereștri. Se spune că de atunci s-a dorit implementarea unui regim secret, format atât don oameni cât și extratereștri, care să conducă în principal SUA, după care și întreaga lume.

Agenda acestui regim este una vastă. Principala măsură pe care trebuia s-o ia SUA a fost instaurarea unui sistem de supraveghere electronic global prin care se poate controla întreaga populație. Chiar dacă acest sistem a fost impus ani buni mai târziu, în ziua de astăzi putem spune că cele mai importante orașe din lume sunt supravegheate video. Oare acest fapt are legătură cu planurile extratereștrilor?

obama - Un raport secret arată implicarea extratereștrilor în axa Hitler- Eisenhower- Obama

Mai mult de atât, din 1954 și până în timpurile noastre, extratereștri au fost de fiecare dată în umbra președinților americani. Cele mai importante decizii au fost luate în colaborare cu „Înalții Albi”, iar regimul Barack Obama este condus de „forțe necunoscute”. Toți cei care se opun deciziilor luate de aceste „forțe necunoscute” sunt exterminați într-un fel sau altul, după care cazurile sunt mușamalizate pentru a nu atrage atenția publicului larg.

loading...
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top