X-Files

Un inger fotografiat pe Marte

Rover-ul Oportunity, în misiunea sa spre Marte, a reușit să facă o fotografie impresionantă, care i-a lăsat pe reprezentanții NASA și nu numai cu gura căscată. Este vorba despre o entitate luminoasă, care seamănă izbitor de bine cu un înger, care se plimbă în voie pe solul marțian.

Imaginea este de-a dreptul impresionantă și la prima vedere fiecare poate să-și imagineze orice, dar de-a lungul timpului numeroși experţii au analizat-o. Cei mai mulți au ajuns la concluzia că imaginea captată pe Marte înfăţişează o entitate supranaturală luminoasă al cărui înțeles este dincolo de imaginația noastră. Este posibil să fie un înger sau un extraterestru care are un corp alcătuit din particule dincolo de materie.

henusetalienlight431hj - Un inger fotografiat pe Marte

Entitati de lumina fotografiate in Calgary, Canada

Ciudățenia continuă, pentru că astfel de entități misterioase au mai fost fotografiate și în alte locuri de pe Terra. Aceste ființe sunt peste tot în Univers și cu atât mai mult și pe Terra.Nimeni nu își poate explica din ce sunt alcătuite și ce grad de inteligenţă dețin, dar este clar că ele sunt printre noi. Interesant mai este și faptul că toți cei care au reușit să fotografieze astfel de îngeri i-au văzut și cu ochiul liber, dar datorită vitezei fantastice de deplasare sunt extrem de greu de fotografiat.

serluz543wms - Un inger fotografiat pe Marte

Entitate luminoasa fotografiata intr-un oras american,

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top