Take a fresh look at your lifestyle.

Un grup de maimuțe din Panama au intrat în Epoca de Piatră – folosesc unelte din piatră

Cercetătorii au descoperit că o populație de maimuțe capucin, cu fața albă, în Panama, care au intrat în Epoca de Piatră. Maimuțele au început să folosească unelte de piatră pentru a sparge nucile și crustaceele, devenind astfel al patrulea tip de primate, capabile de acest fapt.

Descoperirea a fost făcută publică în revista de specialitate New Scientist. Grupul de maimuțe locuiește în Insula Jicarón, un mic teritoriu aflat în largul coastei Panama, care face parte din Parcul Național Coiba. Trei insule alcătuiesc acest parc, dar numai cele de pe Jicarón au realizat pasul evoluției.

Mai mult de atât, oamenii de știință care le-au studiat susțin că nu toate maimuțele sunt capabile de a folosi uneltele din piatră, ci numai masculii. Se pare că femelele nu au înțeles, încă, modul în care pot folosi pietrele pentru a sparge nucile sau crustaceele.

„Am fost surprinși de faptul că acest comportament pare să fie localizat doar pe această insulă”, a declarat Brendan Barrett, specialist în cadrul Institutului Max Planck pentru Ornitologie.

Primele observații au fost făcute încă din 2014, dar abia în 2017, oamenii de știință s-au întors pe cele trei insule, unde au plasat camere de filmat pentru a monitoriza comportamentul maimuțelor.

În acest fel, s-a detectat cum masculii capucin, de pe Insula Jicarón se folosesc de pietre pentru a-și procura hrana. Aceștia sparg pur și simplu nucile sau crustaceele și astfel modul de alimentare devine mult mai ușor.

Loading...

Oamenii de știință nu își pot explica de ce doar masculii de pe o singură insulă au făcut pasul evolutiv, în timp ce celelalte maimuțe se comportă normal.

maimuteUna dintre explicații este că un individ inteligent a folosit piatra pentru a sparge hrana și mai apoi ceilalți masculi l-au copiat. Această presupunere este singura explicație logică, dar cu toate acestea interesant este pasul evolutiv făcut de aceste primate.

Capucinii cu fața albă sunt a doua specie americană care intră în epoca de piatră. Un alt grup de capucini, descoperit în America de Sud, utilizează unelte de piatră de mai bine de 700 de ani . Celelalte două specii sunt macacii din Thailanda și cimpanzeii din Africa de Vest.

loading...

Comentariile sunt închise.