X-Files

Un caz de rapire extraterestra in Romania

Rapirile OZN efectuate de extraterestri reprezinta un domeniu controversat, chiar si printre ufologii cu state de vechime. Desi se cunosc cazuri din toata lumea, multi considera fenomenul o ciudatenie tipic americana. Poate ca ar fi mai corect sa spunem ca societatea americana s-a aratat mai deschisa si mai atenta decat altele catre semnalarile de acest tip.

Ajunge sa amintim ca intre 13 si 17 iunie 1992, la Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.) din orasul Cambridge, langa Boston (cea mai bine cotata universitate din lume la ora actuala) a fost organizata Conferinta pentru studiul rapirilor efectuate de OZN-uri. Cei doi copresedinti ai conferintei au fost profesorul David E. Pritchard, Ph.D. (51 ani), specialist in fizica atomica si moleculara, laureat al unor prestigioase premii internationale, fizician care lucra la M.I.T. din 1968, si profesorul John E. Mack, M.D. (63 ani), profesor de psihiatrie timp de douazeci de ani la nu mai putin faimoasa universitate Harvard si fost director al sectiei de psihiatrie din spitalul acestei universitati.

Cercetatorii participanti aveau la activ in total circa 2000 de cazuri, examinate cu rigoare. In rapoartele anexate, victimele afirmau ca au fost rapite de OZN-uri, fiind apoi examinate de entitati stranii. Foarte des, o raza de lumina cobora dintr-o misterioasa nava si ridica in aer pe cel rapit, urmand examinari medicale ori de alta natura, ca si convorbiri „filosofice”, mesaje apocaliptice etc.

Participantii la conferinta au fost de acord ca extraordinarul mister al fenomenului se gaseste in marea similitudine a istorisirilor celor rapiti, care nu se cunosteu intre ei, ca si in consistenta detaliilor din relatarile lor. Din mai multe zeci de elemente semnificative comune tuturor rapirilor, o buna parte se regaseste, sistematic, la fiecare dintre rapiri. In acelasi timp alte detalii din folclorul privind extraterestrii (culoarea verde a omuletilor, antenele, armele laser etc.) nu sunt semnalate practic niciodata. Remarcabila este si consistenta detaliilor din relatari. Toate acestea nu pot fi puse doar in seama coincidentelor.

Printre cei rapiti erau: protestanti, catolici, evrei, albi, negri, barbati, femei, tineri, varstnici, cu diferite profesii, angajati sau someri, casatoriti, necasatoriti, divortati, provenind din America de Nord si de Sud, din Europa, Africa si Asia. Profesorul John Mack a examinat personal un lot de circa 100 de victime ale rapirilor, cu ajutorul unor teste psihiatrice, psihologice, sociologice, gasind ca (in afara catorva exceptii) erau persoane normale, sanatoase, eficiente in activitatile depuse si bine incadrate in societate. Explicatiile simpliste precum „epilepsia de lob temporal” sau „paralizii hipnagogice si hipnopompice” nu puteau explica toata bogatia de semnalari. Concluzia lui Mack a fost ca fenomenul este real, acesti oameni sunt sinceri, li s-a intamplat ceva, dar deocamdata nu dispunem de o explicatie.

In Romania exista cateva semnalari care pot fi considerate „rapiri OZN” (numite si „intalniri de gradul IV”); din pacate ele nu au fost examinate cu seriozitate, iar unele, aparute in publicatii de profil paranormal, ar putea fi chiar falsuri.

loading...

Din cazurile pe care le cunosc personal si cu care as putea exemplifica fenomenul mentionat mai sus, cel mai interesant este cel al lui S. C., persoana cu care intamplator chiar ma inrudesc prin alianta.

S-a nascut in 1946 in comuna C.A. Rosetti, din judetul Tulcea. A luat examenul de bacalaureat in 1968 si a absolvit in 1975 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, facultatea de arte decorative, cu specializarea scenografie, profesie pe care a si practicat-o un timp un timp, in cinematografie. La ora actuala traieste in California. Cunosteam pataniile lui mai demult, dar in aprilie 2013 am avut sansa sa am si alte cateva discutii cu el. Redau mai jos in rezumat cele ce mi-a relatat despre straniile sale intalniri.

Intrucat, dupa terminarea liceului in 1968, nu a reusit la prima incercare de admitere la Institutul de Arte Plastice, a ramas in Constanta, unde, pentru a-si imbunatati pregatirea, s-a inscris la scoala Populara de Arta, institutie care asigura conditii foarte bune, inclusiv modele si indrumare de specialitate.

Locuia in aceasta perioada cu chirie intr-o camaruta separata, fara acces la instalatii sanitare si incalzita cu o sobita cu lemne. Intr-o noapte de iarna, pe la ora 22.00, inainte de a se culca, a iesit cativa pasi in curte sa-si rezolve o mica necesitate. Era un strat de zapada de circa 20 de centimetri. Dintr-o data, curtea a fost luminata de o sursa orbitoare aflata deasupra. In clipa urmatoare S.C. a simtit ca este ridicat de la sol, plutind tot mai sus. Nu se putea misca, dar vedea in curtile alaturate, despartite de garduri inalte, acareturi si obiecte de care nu avusese cunostinta inainte. Intre altele, a zarit pentru prima oara, la vecinul sau, croitor de meserie, un automobil de un tip vechi.

S-a vazut apoi intr-o sala mare „luminata indirect”. Isi amintea ca pe margini erau grile, sugerand instalatii de aer conditionat, iar pe jos dale ca o tabla de sah. Auzea „telepatic” voci, provenind de la 3-4 persoane, pe care insa nu le vedea. Parea sa existe un sistem bizar de traducere, manifestat prin faptul ca la fiecare cuvant receptionat simtea o durere ascutita in ceafa, dupa care intelegea sensul cuvantului.

A incercat un dialog cu aceste voci, incercand in acelasi timp sa urmareasca atent locul in care se afla. Primele intrebari pe care le-a pus au fost: „ce vreti de la mine? de ce m-ati adus aici?”. Raspunsul a fost „vrem sa te testam; am auzit ca nu ai reusit la admitere si vrem sa vedem de ce. Vrem sa ne faci un model aici pe podea”. Dupa aceasta, un soi de robot, cu senile ca de cauciuc i-a adus, pe o platforma, niste placi subtiri, patrate, cu latura cam de o jumatate de metru, cu partea de jos spongioasa si aderenta. Acelasi robot le-a asezat apoi pe podea, in pozitiile gandite de S.C. Din pacate, acestea aveau aveau doar patru culori, toate metalizate, intre care galbene si verzi. Nu se putea face din ele nicio combinatie mai reusita. A incercat sa propuna totusi vreo doua-trei modele. „Interesant”, au zis vocile, care l-au sfatuit insa ca sa renunte la pictura, pentru care se pregatea, si sa dea admitere la arte decorative. Dupa aceasta „i-au dat drumul”.

rapire extraterestra -  Un caz de rapire extraterestra in RomaniaCand si-a revenit, era cazut cu fata in zapada. Frigul l-a trezit ca un dus rece. Nu-si amintea pe moment cele petrecute. Tinea minte ca iesise in curte, dar acum era cu cativa metri mai incolo de locul in care se oprise si nu vedea urme de pasi care sa arate cum a ajuns aici. Chiar daca ninsese un pic intre timp, aceste urme trebuiau sa fie vizibile. A revenit in camaruta lui. Nu stia cat e ceasul, dar focul se stinsese demult, semn ca trecusera cateva ore de cand iesise. Pe atunci nu fuma, nu punea gura pe bautura, iar de droguri nici nu se auzise. Deci nu intelegea ce anume putea sa se intample cu el. Incercand sa-si aminteasca, s-a reintors sa mai examineze urmele din zapada. Atunci i-au revenit in minte, treptat, detaliile rapirii.

Dimineata, inca se gandea ca poate totul a fost doar un vis. Trecand insa, pe strada, prin fata vecinului, nu s-a putut abtine sa nu priveasca peste gard, ceea ce nu facuse niciodata. Acolo a zarit automobilul de epoca, exact cum isi amintea. S-a hotarat atunci, din nou pentru prima oara, sa urce in pod, in casa gazdei sale, pentru a vedea si mai bine curtea vecina. Si din nou i s-au confirmat detaliile pe care le tinea minte.

N-a avut curajul sa povesteasca intamplarea nimanui, de teama sa nu fie considerat nebun. Prima persoana careia i s-a destainuit a fost mama, pe care a vizitat-o cu ocazia sarbatorilor de Craciun. Ea l-a ascultat, dupa care i-a spus ca cei ce l-au rapit au fost diavolii, punandu-l sa jure ca nu va mai spune intamplarea aceasta nimanui. I-a povestit apoi ca nu e pentru prima oara cand trece printr-o asemenea ispitire.

Intr-o zi de vara, pe cand S. C. avea doar o luna sau doua, mama prasea in bostanaria bunicului, undeva in Delta Dunarii, la marginea padurii Letea. Femeia a avut trei copii; S.C. era primul, iar aici dormea intr-un cos atarnat de creanga unui copac, acoperit cu tifon impotriva insectelor. Ea venea din cand in cand sa verifice ca totul este in ordine. La un moment dat, a zarit in dreptul cosuletului trei aratari negre (adica trei diavoli; aveau si coarne…) iar alaturi un soi de palarie mare asezata pe trei picioare. Mama s-a repezit catre ei, dar o explozie de lumina a culcat-o la pamant. Cand si-a revenit, peste cateva minute, atat aratarile cat si copilul disparusera. Au urmat cautari, apoi reprosuri din partea bunicului, chiar si acuze ca cineva ar fi omorat pruncul.

Peste cateva zile, timp in care mama a plans fara oprire, intr-o dimineata pe la ora 4-5, cand ea mai dormea, bunicul a vazut un foc coborand din cer, iar cand focul s-a stins, in locul acela era asezata, sprijinita de pamant pe trei picioare, o mare palarie si niste „scafandri” care au pus la loc cosul, de unde il luasera. Bunicul a strigat-o imediat pe mama, dar intre timp vizitatorii au disparut. Amandoi au constatat ca in cos copilul dormea linistit, fara nicio urma ca ar fi patit ceva neplacut…

Urmand sfatul primit de la vizitatori, S.C. a dat admitere la arte decorative, unde a reusit, desi, dupa cum spunea, erau doar 6 locuri si vreo 200 de candidati. Dupa aceea a avut loc cea de a treia intalnire, pe care o vom istorisi insa in episodul viitor.

Revista Magazin

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top