Bizar

Un băiețel de numai 4 ani susține că este reîncarnarea bunicului său

Un băiețel de patru ani, din Statele Unite ale Americii, pe nume Sam, a uimit pe toată lumea susținând  că este reîncarnarea bunicului său.

Chiar dacă acest caz pare desprins din filmele SF, dr. Jim B. Tucker de la Universitatea Virginia, departamentul de Psihiatrie, susține că Sam este unul dintre cei peste 2500 de copii americani care își aduc aminte de viețile lor anterioare.

Povestea micuțului Sam a început în ziua în care bunica sa a decedat, iar părinții săi au răsfoit un album fotografic. În acel moment Sam și-a îndreptat degetul spre o fotografie și le-a spus părinților: „Aceasta a fost mașina mea!„. Era vorba despre prima mașină pe care o deținuse bunicul băiatului. Părinții săi au fost sceptici, nu credeau că micuțul vorbește serios și din această cauză mama sa l-a supus la o serie de întrebări.

I-a fost arătată o fotografie în care bunicul său, tânăr fiind, era înconjurați de numeroși colegi de clasă. Fără să ezite, Sam a pus degetul pe chipul bunicului și a spus: „Acesta sunt eu„.

Pentru ca povestea să prindă și mai mult contur, Sam a început să le povestească părinților săi diverse întâmplări din viața sa anterioară. Dacă nu este reîncarnarea bunicului său, nu avea de unde să știe că sora sa fusese ucisă cu sânge rece, pentru ca mai apoi corpul său să fie aruncat într-un lac.

Unii dintre psihologi susțin că cele mai multe dintre astfel de cazuri sunt influențate de poveștile părinților. Copiii preiau aceste povești pe care le transformă în propriile experiențe folosindu-se de imaginație. Dr. Trucker a examinat toate aceste aspecte și a ajuns la concluzia că Sam nu a fost deloc influențat de părinți, iar amintirile pe care le are sunt venite dintr-o viață anterioară.

loading...

De asemenea, psihologul a cercetata cu minuțiozitate atitudinea părinților și a ajuns la concluzia că micuțul nu a fost deloc influențat în povestea sa.

În acest fel, Sam este o altă dovadă vie că reîncarnarea sufletului este o realitate pe care încă nu putem s-o înțelegem pe deplin.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top