Descopera

UCENICIA ESENIANĂ A LUI IISUS

Manuscrisele de la Marea Moartă au o vechime de peste 200 de ani și conțin peste 900 de texte. Ele au fost descoperite în perioada 1947 – 1956.

În continuare există controverse între oamenii de știință cu privire la conținutul manuscriselor. Acestea au fost descoperite în peșteri în Quman, Cisiordania. Textele sunt scrise pe pergament și pe papirus și au forma de suluri.

Mulți specialiști consideră că aceste texte au fost scrise de către reprezentanții unei secte din deșertul Iudeii. Alți specialiști susțin că aceste texte au fost redactate în Ierusalim și ascunse în aceste peșteri, atunci când populația s-a refugiat în anul 70 e.n., fugind din calea romanilor după ce au distrus Templul lui Solomon.

Alți cercetători consideră că autorii au fost esenieni, oameni care aparțineau unei secte religioase a fraternității. Fragmentele de material textil descoperite în peșteri sunt din in și nu din lână, care era țesătura utilizată în Ierusalim. Pânza a fost albită și lipsită de decorațiuni. Oamenii obișnuiau în acea vreme să poarte țesături colorate.

Autorii acestor texte nu erau oameni săraci. Alături de aceste texte au fost descoperite monede și sticlărie. Esenienii se îmbrăcau în haine confecționate din in, de culoare albă.

În timpul lui Iisus au existat patru grupuri religioase. Cu toate acestea, în Noul Testament nu se vorbește despre grupul esenienilor. Cei care voiau să facă parte din grupul esenienilor trebuiau să treacă printr-o perioadă de probă care dura trei ani. Exista o comisie care evalua caracteristicile fizice, psihologice, spirituale, pe toată perioada celor trei ani de probă.

Esenienii erau obligați să se căsătorească și să aibă copii. Biblia nu vorbește despre evenimentele produse în viața lui Iisus în perioada de la 12 la 30 de ani. Sunt specialiști care consideră că Iisus a efectuat o lungă călătorie, ajungând și la esenieni, unde a petrecut o perioadă de câțiva ani.

În anul 1996, revista Nexus publica un articol despre tehnologia pe care Agenția Națională de Securitate, NSA, o utilizează în diverse experimente stric secret. Încă din anii 50, NSA utiliza cel mai performant calculator din lume. Cu ajutorul rețelei Sigint se realiza un control total asupra tuturor semnalelor electromagnetice. Rețeau Domint era utilizată pentru controlul civil și la ea aveau acces agenții NSA.

Rețeaua Sigint utiliza echipamente digitale cu structură celulară care depășeau cu 15 ani tehnologia utilizată de omenire. NSA realiza un control total asupra întregii game de unde electromagnetice. NSA putea să supravegheze orice computer de pe teritoriul SUA.

Agenții NSA aveau acces la datele din orice computer sau puteau să șteargă aceste date. Lucrurile au evoluat și în zilele noastre, NSA poate controla câmpul bio-electromagnetic uman.

Orice persoană poate fi monitorizată cu ajutorul captatoarelor de emisie care sunt îndreptate asupra energiilor eliberate de activitatea cerebrală. Echipamentele pot decodifica emisiile de energie encefalică ale oricărui individ, putând astfel observa de la distanță activitatea electrică a creierului.

NSA are peste 50000 de angajați care strâng informații despre orice cetățean care le suscită interesul. Se spune că mintea a fost ultima redută pe care agenții NSA au cucerit-o.

De-a lungul timpului, metodele de control au variat. Au fost utilizate substanțe halucinogene, hipnoza, iradierea mentală, implanturi. Iradierea mentală utilizează tehnologii psihotronice acustice. În acest sens, sunt utilizați sateliți care transmit unde electromagnetice în diferite zone ale globului.

Implantul neuronal a fost folosit pe soldații care se aflau în Vietnam și Irak. Practic toate gândurile, emoțiile, trăirile erau controlate și erau induse anumite stări de furie, agresivitate.

Microcipul este implantat în nervul optic și este conectat la un computer. Se spune că microcipul poate schima personalitatea individului.

În prezent, controlul minții a intrat într-o fază periculoasă cu dimensiuni fizice și științifice care amenință să devină o stare permanentă la nivel mondial.

loading...
To Top