Tutankhamon, cel mai misterios faraon din istoria Egiptului

Tutankhamon, cel mai misterios faraon din istoria Egiptului

Mii de descoperiri au avut loc de-a lungul secolelor, dar poate cea mai spectaculoasă s-a realizat în anul 1922, de Howard Carter, în Valea Regilor de lângă Teba.

Tutankhamon, un faron misterios

Ne referim la singurul mormânt al unui faraon care mai bine de 3200 de ani nu a fost profanat și nejefuit. Acel mormânt aparținea faraonului Tutankhamon.

În anul 1347 î.Hr., un băiețel de opt ani urcă pe tronul Egiptului. El moștenește un regat zguduit de o reformă religioasă care a renegat vechii zei și i-a înlocuit cu un zeu unic, Aton.

Sub domnia acestui copil se va efectua reîntoarcerea la credințele tradiționale.

Printr-un ciudat capriciu al destinului, devenit cel mai renumit dintre regii Egiptului din momentul descoperirii mormântului său, în anul 1922, este unul dintre cei mai puțin cunoscuți pe plan istoric. Nici chiar astăzi nu se pot preciza cu exactitate originile sale.

Tatăl său a domnit 17 ani și a șocat poporul egiptean atunci când a introdus religia monoteistă, într-o perioadă în care omenirea era de religie politeistă, Aton este primul zeu din istoria omenirii căruia i se închină un întreg popor.

Loading...

La vârsta de șapte ani, Tutankhamon se căsătorește cu sora sa vitregă. După puțin timp, fratele său moare și tronul îi revine. Își mută reședința în apropiere de Cairo și ordonă demolarea tuturor monumentelor închinate lui Aton.

O moarte misterioasă

Există multe mistere care învăluiesc viața tânărului rege însă, cel mai mare este legat de moartea sa. La vârsta de 18 ani moare ca urmare a unei răni la cap. Accident sau crimă, nimeni nu cunoaște împrejurările. Corpul este încredințat spre îmbălsămare, dar treaba nu e bine făcută, așa cum atestă mumia rău conservată a faraonului.

Demnitarii hotărăsc să fie înmormântat într-un mic mormânt din Valea Regilor, format din patru săli. Sala sarcofagului a fost împodobită în grabă cu câteva picturi evocând cortegiul funerar, ritualul deschiderii gurii, care îi dă viață mumiei, și primirea regelui în viața de dincolo de mormânt de către divinități.

rp_TUTANKHAMON.jpg

În anul 1922, au fost descoperite camerele sigilate, un sarcofag din aur cu mumia tânărului rege, mii de obiecte din aur, cufere conținând jocuri dar și corăbii pentru a naviga în regatul morții.

În anul 1925, mumia este deschisă și cercetată de către echipa lui Carter. Se constată că era perfect sănătos și că nu a murit din cauze naturale. O radiografie a capului său indica existența unui cheag de sânge, semn că fusese lovit în cap.

Mulți istorici susțin că a fost vorba despre un asasinat pus la care de către rivalii săi. Era prea tânăr și determinat ca să poată să fie agreat de generalii săi.

loading...

Related posts