Mistere din Romania

Țurțudui – vârf de munte sau piramidă megalitică asemănătoare cu cea din Bosnia?

Pozele de mai jos sunt ale „vârfului de munte” Ţurţudui din Buzău, ținutului în care se află i se zice Țara Luanei – regele locurilor înainte de potop, așa cum este pomenit atât de legendele locale străvechi cât și de tăblițe sumeriene mai recente.

După cum se observă din fotografii, acest munte are un profil evident piramidal, atât din perspectivă ansamblul cât și de aproape vârful. Înălțimea vârfului este de aprox. 1000 m, diferența de nivel față de bază fiind de aprox 300 m (ceea ce înseamnă că înălțimea piramidei Țurțudui este de aprox 300 m, adică de două ori mai mare decât cea a marii piramide a lui lui Keops din Egipt – care are 147 m).

Din păcate vârful a fost deteriorat atât de trecerea timpului cât și (poate mai ales!) de dinamitarea la care a fost supus în 1980 de un detașament al serviciilor secrete din cauza dispariției a doi agenți printr-un portal dimensional (ceva gen Stargate …) deschis prin proceduri neconvenționale pe altarul care se mai găsea în acea vreme pe vârful piramidei.

De remarcat tehnica de construcție: trei  straturi de blocuri de piatra (posibil beton!) suprapuse, lipite intre ele prin straturi de lut de aproximativ 30 cm, alcatuind un sandwich extrem de rezistent. Ingenioasă folosirea lutului deoarece asigura impermeabilitate la apele pluviale și elasticitate în caz de mișcări seismice, fiind totodată un excelent „lipici” pentru blocurile de piatră.
Cel mai intrigant este însă stratul maroniu-roșcat gros de aprox. un cm (un material dens, fără porozități, probabil compus din oxizi minerali) care acoperă ca o tencuială suprafața exterioară a peretelui piramidei. Este un strat extrem de aderent, foarte bine lipit de suprafața blocurilor de piatră, inițial acoperind și interstițiile dintre pietre. Încercarea de a smulge o bucățică de astfel de „tencuială” arată că aceasta se desprinde cu o parte din piatra din substrat, fiind practic fuzionată cu acesta.
Cu ocazia primei vizite pe care am făcut-o pe Țurțudui în august 2011 am cules o bucățică mică din această tencuială. Întors acasă am folosit acea pietricică pe post de pendul radiestezic în tentativa de a afla vechimea aproximativă a construcției. Sincer, mă așteptam să fie in jur de 12000 de ani, având în vedere coroborarea cu legenda regelui Luana care este pomenit de tăblițele sumeriene ca fiind unul dintre regii semizei de dinainte de potop.

Am fost însă uimit: pendulul s-a încăpățînat să indice repetat o vechime între 24000 și 25000 de ani!  Deși nu puteam fi sigur de această datare, intuiția îmi spunea cu tărie că este corectă. Așa că am postat pe Panoramio (implicit și Google Earth) unele dintre poze cu comentarii în care mi-am permis să pomenesc vechimea prezumtivă a piramidei (vedeți aici). Evident, radiestezia nu este considerată o metodă științifică, dar o confirmare indirectă a corectitudinii datării a venit anul acesta (2013) când am descoperit pe Youtube niște filme documentare avându-l ca protagonist pe dr. Semir Osmanagich.

Aceeași tehnică de construcție folosită de cei care au ridicat piramida de pe Țurțudui (straturi succesive de piatră lipite între ele cu straturi de lut) a mai fost pusă în evidență într-o zonă geografică relativ apropiată de Buzău prin cercetările profesorului Semir Osmanagich din Sarajevo la complexul de piramide de lângă localitatea Visoko (Bosnia) precum și la tumulul din Vratnița. Acolo s-a descoperit un grup de piramide antice în trepte acoperite de pământ (un strat de aprox. 1 m) și vegetație, cea mai înaltă – numită Piramida Soarelui – având aprox. 220 m. Lucrările arheologice sunt în plină desfășurare, folosindu-se în special colaboratori voluntari. Probabil că la Vîsoko în prezent funcționează cel mai mare șantier arheologic din lume, anul acesta anunțîndu-și participarea la lucrări voluntari din peste 60 de țări.

loading...

După cum am mai spus, piramidele din Bosnia sunt acoperite cu un strat de pământ gros de aproximativ un metru. Chiar deasupra unei plăci de ciment dintr-o treaptă a piramidei Lunii (denumire modernă) de la Vîsoko, acoperită de stratul de pământ, cu ocazia lucrărilor de decopertare fost descoperită o frunză fosilizată de către un arheolog italian. Această frunză (material organic!), a cărei vechime este evident mai mică decât cea a construcției pe a cărei suprafață exterioară a fost găsită, a fost trimisă pentru analiză cu carbon radioactiv C14 la un laborator de fizică atomică din Kiev – Ucraina. Rezultatul este următorul: vechimea frunzei (implicit vârsta minimă a piramidei) este de (24800 +/- 200) ani, adică intre 24600 si 25000 de ani. Vedeți mai multe pe aici  și pe Youtube. Documentarul de pe YouTube este în limba engleză și durează 2h 47′. Dacă veți face efortul de a-l urmări integral veți vedea cu alți ochi vestigiile antice megalitice din munții Buzăului (piramida Țurțudui, piramida de la biserica lui Iosif, inscripțiile de la Policiori – Ruginoasa, trovanții de la Ulmet, …) și nu numai.

c89burc89budui 2 low resolution - Țurțudui – vârf de munte sau piramidă megalitică asemănătoare cu cea din Bosnia?

Având în vedere similitudinea tehnicilor de construcție și relativa vecinătate dintre Țurțudui și Vîsoko cred că nu este o eroare să presupunem că cele două obiective aparțin aceleiași culturi și aceluiași orizont de timp. Astfel aproximativa egalitate a vârstelor determinate cu C14 și prin radiestezie nu mai pare o simplă coincidență.

structura varfului piramidei turtudui low resolution - Țurțudui – vârf de munte sau piramidă megalitică asemănătoare cu cea din Bosnia?

Similitudinile merg și mai departe, în labirintul de tuneluri de sub piramidele din Vîsoko descoperindu-se blocuri mari de ceramica pe care se gasesc inscriptii pictografice cu simboluri similare celor gasite în Buzău la Policiori – Ruginoasa și la Tărtăria (scriere pictografică presumeriană).

Sursa megalitica.wordpress.com

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top