Politica

Turcia a trimis primii soldați în Qatar. SUA efectuează exerciții militare în Golful Persic

Criza din Golf se accentuează odată cu sosirea primilor soldați turci în Qatar. Turcia sfidează atât pe SUA, cât și pe țările arabe vecine Qatarului și motivează că soldații săi participă la un exercițiu comun cu trupele din Doha.

Criza din Golf a pornit în momentul în care numeroase țări au acuzat Qatarul că finanțează terorismul. Această acuzație gravă a pus bazele unei coaliții împotriva autoritățile de la Doha și astfel s-a impus un embargo pentru Qatar. În tot acest timp, Iranul a trimis mai multe avioane cu mâncare, menite să ajute micuța țară prosperă să depășească criza alimentară. Pentru că situația nu se îmbunătățește și tot mai des se vehiculează ideea că Qatarul urmează să fie invadat, Turcia a reacționat și a trimis primele trupe de ajutor.

În tot acest timp, Turcia și Qatarul au semnat un pact defensiv în caz de război. În acest sens, este cert că liderul de la Ankara dorește cu ardoare să țină piept presiunilor de la Casa Albă.

De partea cealaltă, americanii au trimis două nave de război, care se află în Golful Persic, unde efectuează exerciții militare menite să intimideze adversarii.

Ministrul Apărării din Qatar a anunţat sosirea primului grup de soldaţi turci, în capitala Doha, care vor participa la exerciţii comune. Exerciţiile fac parte dintr-un amplu programul de instruire, care urmează să aibă loc în bază militară din Tariq bin Ziyad, a declarat oficialul. Exerciţiile comune au fost îndelung planificate şi reprezintă o parte a acordului mutual, menit să întărească şi să dezvolte capabilităţile militare ale ambelor state, având ca scop combaterea grupurilor armate şi menţinerea stabilităţii în regiune.

Așadar, contextul este unul instabil și precum în cadrul unui joc de șah, cele două părți mută decisiv, dar cu prudență. Analiștii politici susțin că există posibilitatea ca acest război rece să degenereze într-unul real la cea mai mică greșeală făcută de una dintre părți.

loading...
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top