Mistere

Tunelul misterios, de 12000 de ani vechime, care leagă Scoția de Turcia

Arheologul german Heinrich Kush a descoperit o rețea de tuneluri, veche de peste 12.000 de ani, care leagă Scoția de Turcia. Descoperirea este una senzațională pentru că atunci când se vor descoperi mai multe elemente, istoria omenirii va trebui rescrisă încă cu prima pagină.

Descoperirea tunelului uriaș a fost efectuată imediat după ce misteriosul sit arheologic de la Göbekli Tepe a fost supus unor cercetări amănunțite în 1994. Arheologul german Heinrich Kush a văzut că orașul antic este conectat la o rețea impresionantă de tuneluri și în acest fel a început explorarea lor. Concluzia a fost una de excepție, pentru că un tunel sau mai bine spus o imensă rețea de tuneluri traversează întreaga Europă, legând astfel Scoția de Turcia.

Se presupune că aceste tuneluri misterioase au fost săpate cu peste 12.000 de ani în urmă. Acest fapt schimbă radical perspectiva istoricilor asupra neoliticului, pentru că oamenii din acea vreme trebuiau să aibă nu doar unelte speciale, dar și viziune asupra modului de lucru.

Înălțimea tunelurilor este de circa 70 de metri și pe alocuri există anumite zone de depozitare și refugiu. Această rețea imensă, de peste 1000 de tuneluri interconectate, este precum o autostradă din zilele noastre, pe care oamenii din neolitic o foloseau ori de câte ori aveau nevoie. Oare de ce aveau nevoie de un tunel atât de lung? Arheologii sunt de părere că acesta este mai mult un refugiu dar și o cale de scăpare din fața pericolului.

Bineînțeles că nimeni nu poate să spună cu certitudine despre ce pericol era vorba, dar este limpede că ceva impresionant amenința specia umană la suprafața pământului. Mai mult de atât, nu putem să ne întrebăm cărui motiv i se datorează lungimea de mii de kilometri a rețelei subterane. De ce oamenii primitivi aveau nevoie să circule tocmai din Scoția și până în Turcia?

tunel - Tunelul misterios, de 12000 de ani vechime, care leagă Scoția de Turcia

Deocamdată aceste întrebări rămân fără un răspuns clar, cu toate că există numeroase legende care susțin că de fapt în epocile îndepărtate au existat numeroase civilizații care și-au dus existența în interiorul planetei.

loading...
loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top