Medicina alternativa

Tratamente naturiste pentru balonare

Un abdomen este considerat normal când este moale, suplu, elastic şi nedureros la palpare, iar la inspecţie să nu fie mărit în volum sau excavat. în cazul unor afecţiuni, aceste caracteristici nu se mai păstrează. în cazul diareei, a constipaţiei, dizenteriei, peritonitei, este dureros, iar în cazul unor tumori, a unei revărsări de lichid, a ţesutului gras abundent, sau la o acumulare de gaze în intestine, este cu volumul mărit. în acest ultim caz se poate vorbi de balonare.

Ea apare în urma colitelor, a bolilor de ficat, a indigestiei, a constipaţiei etc. Balonarea poate fi provocată de mâncatul în grabă, nemestecarea hranei, în deficienţele dentare, care induc probleme de masticaţie, în cazul ingerării de alimente în cantităţi prea mari, care duce la supraîncărcarea stomacului şi a intestinelor, în cazul alimentaţiei unilaterale, săracă în legume şi fructe. în cazul flatulentei este recomandată prezentarea la medicul specialist pentru diagnosticare.

Primele elemente care se aplică în rezolvarea problemei, sunt: trecerea la o alimentaţie bogată în vitamine şi fibre, consumarea legumelor fierte, a fructelor şi sucurilor din fructe, a cerealelor. Se va evita consumarea fasolei boabe, a ridichilor, castravetelui, a verzei, a sucurilor gazoase, a apei minerale (sifonul), a bomboanelor, a gumei de mestecat. Este necesară calmarea sistemului nervos, evitarea stresului.

Tratamente naturiste

  • Se beau 2 căni ceai de anghinare, păpădie, infuzie, înaintea meselor.
  • Se mănâncă încet şi se mesteca bine mâncarea, se evita înghiţirea aerului în timpul mesei.
  • Nu se consuma băuturi gazoase, bere, mai ales în timpul mesei.
  • Se consuma legume, fructe, alimente de balast (cartofi).
  • Se evita alimentele care balonează, cum ar fi: ceapă, varza, fasolea boabe, zahărul, mierea, dulceaţă, laptele, alcoolul.
  • Se consuma usturoi, leurda (salată sau fiartă la abur, cu puţin ulei).
  • Se face o clismă pe zi.
  • Se consuma ceaiuri din: anason, mărar, fenicul, roiniţa, cimbru, coada şoricelului, coriandru, angelica, genţiana, de preferinţă sub formă de decoct, înaintea meselor.
  • Se recomandă multă mişcare, gimnastică abdominală, masajul regiunii abdominale.
  • Se fac bai de şezut, duşuri cu jet de apă pe coapse.

REFLEXOTERAPIA

Se masează punctul G27 situat pe abdomen – tonifiere la exces de energie YIN, însoţită de un abdomen moale, se masează punctul IC4 situat la unirea celor două oase din prelungirea degetului mare şi arătător – tonifiere. Se mai poate aplica metoda SHIATSU timp de 3 minute, apoi cu o pauză de 3 minute, bolnavul va bea un pahar cu apă sărată, manevră care se execută dimineaţa, mai multe zile la rând.

balonare - Tratamente naturiste pentru balonare

Participă punctul LP4 al meridianului splinei şi punctul JM10 al meridianului vasului de concepţie – tonifiere. Incapacitatea stomacului de a ingera alimentele survine după o masă copioasă, cu grăsimi, maioneză. Bolnavul se plânge de gura uscată şi amară, halena fetidă (expiraţia cu miros puternic, respingător), râgâieli, diaree sau constipaţie, limba uscată şi încărcată. Durează 1-2 zile sau mai mult. Se vindecă cu un regim alimentar hidric şi prin stimularea punctelor LP4 – tonifiere şi JM10 – tonifiere.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top