Transplantul de organe, crimă sau donație?

Transplantul de organe, crimă sau donație?

În momentul în care se recoltează organele unui bolnav declarat în moarte cerebrală, iar chirurgul înfige bisturiul, bolnavului îi apar lacrimi spontane în ochi. Este o constatare care bulversează și este ținută secretă de medici.

Cercetătorii canadieni au publicat un studiu acceptat de comunitatea științifică, în care prezintă că bolnavii aflați în moarte cerebrală au potențiale electrice minuscule în emisferele cerebrale.

Subiectul privind moartea cerebrală este unul controversat, între unii oameni de știință și teologi. Preotul Stelian Tofană a declarat, în creier există o secțiune care acumulează amintiri, adună sentimente de iubire și de ură. Atâta timp cât creierul nu poate fi dovedit ca fiind mort, prelevarea de organe poate însemna o crimă.

Există și cercetători care susțin că moartea cerebrală nu este egală cu moartea biologică.

Moartea cerebrală, o legiferare arbritară

În anul 1968, o echipă de cercetători de la Universitatea Harvard a legiferat în mod arbitar termenul de moarte cerebrală, fără acordul comunității medicale. Cercetătorii susțineau instituționalizarea comei ireversibile ca un criteriu în definirea morții. Ei și-au susținut demersul considerând coma ireversibilă o povară.

Medicul Langouranis, directorul secției de Hemodializă a Spitalului Alexandra din Atena, declara, oferirea unui organ de către un om care nu mai are nevoie de el este un dar al vieții și contribuie la consolidarea unei societăți a solidarității. În multe cazuri însă, bolnavul este transportat la secția de terapie intensivă. E adevărat, în stare de comă, dar încă viu.

Loading...

Între timp, hemoragia cerebrală continuă, edemul cerebral se agravează și survine distrugerea creierului, având ca urmare încetarea respirației și a circulației.
Asupra sintagmei încă viu, au existat multe dezbateri. Este știut faptul că întârzierea prelevării organelor le face improprii transplantului. Medicii, în loc să urmărească evoluția leziunii bolnavului, se precipită în a pune repede diagnosticul de moarte cerebrală.

Studiile realizate pe rămășițele trupurilor a 500 de donatori, care fuseseră diagnosticați cu moarte cerebrală, după prelevarea organelor, în timpul examinării medico-legale, s-a constatat că sunt leziuni ale sistemului central nervos central care erau reversibile.

Substanța corticală a creierului se menține la un nivel relativ satisfăcător, fapt care ridică serioase semne de întrebare cu privire la cât de morți sunt cei de la care sunt prelevate organele.

O altă întrebare care se pune este cea legată de faptul, de ce donatorului, înainte de prelevare, i se aplică un tratament farmaceutic, care are ca scop anestezia înainte de prelevarea organelor.

Wetzel, o revistă de specialitate din Marea Britanie, a prezentat cazul unui tânăr în vârstă de 33 de ani, care a fost considerat mort cerebral și a fost pregătit pentru operație. Înainte de începerea procedurii, avea un puls de 90 de bătăi pe minut, iar tensiunea era de 90/50.

transplantul de organeImediat ce chirurgul a făcut tăietura pe lungimea trupului, pulsul a ajuns la 104, iar tensiunea la 120/70 pe minut. Dacă ar fi fost un cadavru, nu ar fi trebuit să se întâmple acest lucru.

La trei minute după începerea procedurii, pulsul a urcat la 118 pe minut, iar tensiunea la 150/75 și a fost nevoie de anestezie la 11 minute de la începerea procedurii, ca să fie oprită creșterea pulsului și a tensiunii și să poată fi continuată procedura.

loading...

Related posts