Descopera

TEXTELE SUMERIENE, PRIMA SURSĂ DESPRE FORMAREA OMENIRII

Drunvalo Melchizedek este unul dintre marii cercetători și autori de cărți, care pornind de la studiile lui Sitchin a încercat să ofere o nouă perspectivă asupra existenței umane.

Într-un articol recent, el pune o întrebare care a fost fundamentală în studiile lui. Să credem în știință sau în vechile texte? De ce oamenii de știință refuză ca veridice informațiile care ne parvin din vechile civilizații sau din Biblie?

Sute de ani a fost acceptată teoria lui Darwin care s-a dovedit a fi o eroare fundamentală în ceea ce privește apariția omului. Unul dintre secretele existenței noastre se află în vechile texte de pe tăblițele sumeriene. Textele sunt scrise în cuneiformă și sunt considerate cea mai veche scriere din lume. Tăblițele au o vechime de 6000 de ani, dar descriu evenimente care s-au produs cu milioane de ani înainte.

Întemeietorul rasei umane, acum 200000 de ani, este Thot. Înaintea civilizației noastre au existat pe planeta noastră alte civilizații despre a căror dispariție cunoaștem puține lucruri.De unde au venit, care a fost scopul lor pe Pământ?

Textele sumeriene sunt cea mai veche sursă despre trecutul nostru, despre sistemul solar, pe care îl prezintă într-un mod exact și corect. Este dificil să explicăm unul dintre texte în care este descrisă axa Pământului înclinată cu 23 de grade prin raport la orbita Soarelui.

Tăblițele sumeriene au fost scrise cu peste 2000 de ani înainte de nașterea lui Hristos. Tăblițele vorbesc despre Adam și Eva, descriu Geneza, cu mult înainte de Biblie. Sunt cercetători care susțin că textele biblice sunt inspirate din vechile texte sumeriene.

La început, Pământul s-a numit Tiamat, era o planetă galbenă și orbita în jurul Soarelui între planetele Marte și Jupiter. Un cataclism cosmic a dus la formarea Pământului și a satelitului său, Luna.

Alte texte descriu existența unei civilizații formată din Nefilimi, cei care trăiau sute de mii de ani tereștri și au creat omul. Începând cu anii 50, cercetătorii au început să descopere urme ale misterioasei civilizații sumeriene. Una dintre cele mai importante descoperiri a fost ziguratul Ur care este considerat perfect din punct de vedere arhitectural. O construcție cu 6000 de ani vechime rămâne o emblemă a arhitecturii moderne.

Contrar piramidelor, ziguratul de la Ur își păstrează misterul. Nu se cunoaște scopul construirii lui. În Biblie regăsim o referire la zigurate, în care se spune că atunci când se vorbea aceeași limbă pe Pământ au construit un turn care atingea cerul. De ce doreau sumerienii să atingă cerul? Poate pentru că cei care au creat viața pe Pământ veneau din ceruri.

Este ipoteza susținută de Sitchin, acum 50 de ani și combătută de mulți oameni de știință, la acea vreme. Cu toate acestea, textele sumeriene prezintă informații pe care mai târziu, oamenii de știință au fost obligați să le accepte ca fiind adevărate. Unul dintre texte prezintă Pluton ca fiind un satelit al lui Neptun.

sumer prizonier insectoid - TEXTELE SUMERIENE, PRIMA SURSĂ DESPRE FORMAREA OMENIRII

Această teorie a fost acceptată de oamenii de știință în anul 1999, atunci când au descoperit că Pluton are o orbită eliptică. Teoria conform căreia Luna s-a desprins din planeta Pământ ca urmare a unui cataclism cosmic are de asemenea tot mai mulți susținători. Dincolo de barierele impuse de știință, există adevăruri care mai devreme sau mai târziu se vor confirma.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top