TERAPIA CU AJUTORUL ENERGIEI COPACILOR

Fiecare specie de arbore posedă propriul câmp energetic. Omul se poate pune în rezonanță cu acest câmp energetic? Arborii sunt simbolul legăturii dintre pământ și cer. Ca și omul, arborele posedă un corp subtil.

Fiecare arbore emană energie, numai că, unii dintre ei, numiți arbori-totemi excelează în acest fenomen.
Există mai multe metode prin care omul poate rezona cu un arbore, respectiv, cu energia emanată de acesta.

Se apropie fruntea de trunchiul copacului. Este vorba de zona numită cel de al treilea ochi, care în contact cu trunchiul copacului, preț de 5 minute, se va încărca energetic. O altă metodă este atingerea regiunii plexului solar de trunchiul copacului.

După mai multe ședințe, s-a constatat o ameliorare a stării emoționale și psihologice a subiectului. Arborii au proprietăți vibratorii, dar le exercită într-un mod subtil.

S-a constatat eficacitatea câmpului energetic produs de un arbore în cazul unor boli mentale. Acolo unde medicamentele nu și-au făcut efectul scontat, terapia cu ajutorul arborilor a dat rezultate încurajatoare.

Maestrul taoist Chia susține că, un arbore poate transforma energia negativă a corpului uman, în una pozitivă. În gândirea taoistă, copacul, prin trunchiul său, preia energia negativă pe care o duce în pământ, unde se va transforma în una plină de vitalitate, care va fi transferată subiectului prin contactul cu trunchiul copacului.

Există ideea lansată de către maeștrii taoiști, conform căreia arborele prin proprietatea de a nu se mișca, rămâne fixat în același loc, are proprietatea de a prelua energia care vine din pământ, datorită acestui contact prelungit.

Se spune că, arborii ca și plantele au capacitatea de a absorbi frecvența luminii, pe care o transformă în hrană energetică. Cel mai puternic câmp energetic îl au stejarii, după care urmează pinul, teiul, arțarul, catanul, salcia, frasinul.

Arborii cu energie negativă sunt plopul, bradul, arinul.  Șamanii din Amazonia consideră că arborii sunt reîncarnări ale unor ființe umane. Ei au o tehnică prin care captează energia produsă de arbori, este vorba despre respirația și inspirația realizate foarte aproape de arbore.

Tot ei cunosc perioada în care arborii emană cea mai multă energie. Au realizat un adevărat calendar cu lunile și chiar perioada din zi, în care un arbore emană cea mai mare energie. Copacii care emană energie mare sunt cei cu o scoarță sănătoasă, fără umflături sau cicatrici.

Terapia cu ajutorul copacilor este o tehnică utilizată cu mult succes în Japonia. Și în România tehnica vine de undeva din vremurile apuse. Se spune că geto-dacii utilizau astfel de tehnici pentru remediul unor boli. Ei considerau că, perioada în care un arbore poate da energie maximă este începând cu primăvara până în luna septembrie, când arborii au frunze.

energie

Arțarul este utilizat în remediul erupțiilor cutanate. Mărul împotriva tumorilor, stejarul pentru sistemul circulator, mesteacănul contra stresului. Nu ne rămâne decât să încercăm această terapie.

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)