Mistere

Templul de la Sinca Veche, locul unde fenome inexplicabile se petrec in fiecare an

România este împânzită de locuri misterioase, unde fenomene inexplicabile și fascinante se petrec. Unul dintre aceste locuri se află în județul Brașov și este cunoscut sub numele de Templul de la Șinca Veche.

În străvechea ţară a Făgăraşului, la câţiva kilometri de Perşani, între oraşele Braşov şi Făgăraş, se află satul Șinca Veche. La câțiva kilometri de acest sat, printre dealurile împădurite, departe de orice urmă de civilizație, se găsește Templul de la Șinca Veche sau Templul Dorințelor. Mai este cunoscut şi sub denumirile de „Templul Ursitelor”, „Grota de la Şinca Veche”, „Mănăstirea Săpată în Stâncă” sau „Templul Extratereştrilor”.

Templul este format din cinci încăperi, în care se găsesc două altare, iar pe tavan există un horn prin care se poate vedea cerul. Pereții sunt desenați cu diverse semne, dar și cu texte într-o limbă uitată sau necunoscută. Aici se află un alt mister al locului: peretele altarului are inscripţionate un portret despre care se spune că este al Mântuitorului şi două simboluri care conferă unicitate acestui sălaş – o stea cu şase colţuri, hexagrama, cunoscută sub numele de Steaua lui David sau Pecetea lui Solomon şi cercul Yin-Yang, ambele fiind două simboluri ezoterice, cunoscute în toate şcolile de misterii.

Pe baza acestor informații s-a încercat determinarea vârstei acestui templu. Nimeni nu a reușit să-i atribuie o vârstă reală, cu toate acestea există diverși specialiști care susțin că este de origine dacică sau chiar proto-creștină. Alte voci sunt de părere că templul este mult mai vechi de atât, având peste 7000 de ani vechime.

Se spune că acest templu este unul magic, unde energia pozitivă abundă și chiar dacă unele fenomene inexplicabile se petrec uneori, dorințele întotdeauna sunt îndeplinite celor care au inima curată.

Cine a construit templul?

loading...

Chiar dacă oamenii de știință nu au putut să ofere un răspuns clar acestei întrebări, diverși clarvăzători s-au deplasat la Templul de la Șinca Veche pentru a încerca elucidarea misterului. S-a spus că are o vechime de peste 7000 de ani, iar cei care l-ar fi construit cunoșteau foarte bine să manipuleze gresia, materialul din care este construit templul. Pornind de la această problemă cumulată cu evenimentele stranii care se petrec la templu, cei mai mulți l-au atribuit fie unei civilizații extraterestre sau chiar unor oameni extrem de avansați din punct de vedere tehnologic dar și spiritual.

Nisipul fin din interiorul lăcaşului conține cristale de cuarţ şi siliciu folosite pentru a comunica dacă nu cu civilizaţii extraterestre, atunci cu Divinitatea sau cu fiinţe din alte dimensiuni.

Straniu mai este și faptul că pe dealul unde se află amplasat templul nu se poate cultiva nimic. Solul este radiat și nimeni nu își explică cauza. O legendă susține că în trecutul îndepărtat o navă extraterestră ar fi aterizat pe acest deal și astfel s-a radiat întreg pământul.

Fenomenele inexplicabile

Cei mai mulți dintre localnicii din Șinca Veche sunt de părere că de-a lungul timpului au fost martorii unor fenomene inexplicabile. Ei susțin că de nenumărate ori au auzit coruri de îngeri care parcă cântau în apropierea templului sau chiar anumite vindecări miraculoase s-au produs în preajma Templului Dorințelor. O bătrână povestea că „o fetiţă mută din naştere a grăit în apropierea templului”, anunţându-şi tatăl că şi-a găsit vitele pierdute prin pădure: „Sunt aici, tată!
Doamna Tamara M. din Timişoara, povestea că în timpul rugăciunii a început să vadă sfere luminoase şi fiinţe de lumină. Fotografiile celor care imortalizează locul sunt străbătute de globuri strălucitoare, de halouri şi de imagini luminoase care nu sunt vizibile cu ochiul liber în momentul fotografierii.

Templul de la Sinca Veche - Templul de la Sinca Veche, locul unde fenome inexplicabile se petrec in fiecare an

Primarul comunei, dl Radu Munteanu, povestea:” Fratele meu a fotografiat locul, iar pe fotografii au apărut nişte pete albicioase, ca nişte mingi de lumină.

Deseori în această zonă se petrec nişte fenomene bizare. O relatare aparţinând unui reporter, inclusă în paginile unei publicaţii locale, „Monitorul de Braşov„, prezintă comportarea ciudată a camerei de luat vederi care pornea şi se oprea din înregistrare după bunul ei plac. Vizionând materialul filmat s-au observat imagini pe care cei prezenţi nu le văzuseră în peşteră în momentul filmării. Pe bandă apăreau nişte sfere de lumină şi chiar o siluetă învesmântată într-o mantie de culoare închisă, iar în plan îndepărtat o mână de lumină străvezie.

loading...
1 Comment

1 Comment

  1. eniko nagy

    16 iulie 2017 at 19:43

    Este un loc feeric ,ceva minunat ,unde totul este altfel ,chiar si culoarea copacilor se schimba ,acolo gasesti liniste si multa energie ,dar trebuie sa simti si sa crezi ,durerea dispare ,ACOLO , si nu poti uita acele sentimente ,si dupa multe zile ,visezi ,si nu trece un minut ,fara sa te gindesti la ea !Visezi ,visezi si iar ,si te rogi sa ajungi din nou acolo !

Lasă un răspuns

To Top