Istorie

Svastica, istoria simbolului sumerian respins de lumea occidentală

Svastica este cel mai sfânt non-simbol. La prima vedere pare un paradox, dar trebuie să reamintim că la origini svastica este un simbol al Hinduismului, Jainismului şi Budismului, iar în Occident, pentru că Hitler l-a folosit pentru a comite crimă împotriva umanităţii, a devenit emblema răului.

Prin articolul în cauză nu încercăm să spălăm păcatele lui om malefic aşa cum a fost Hitler şi nici să reabilităm un simbol renegat, ci încercăm să prezentăm istoria svasticii încă de la originile sale.

Se pare că a fost utilizată pentru prima dată de locuitorii Eurasiei. Cu toate acestea, a fost adoptată în culturile vechi americane, aparent independent. Conform tradiţiei străvechi, svastica este un simbol ce reprezintă bunătatea, lumina, viaţa, putere şi noroc.

Cea mai veche svastică descoperită a fost în Ucraina. Ea are o vechime de peste 12.000 de ani şi este sculptată pe un fildeş. De asemenea, vechiul oraş Troia utiliza svastica nu doar ca emblemă naţională, ci şi pe monede sau chiar ca pecete pentru documentele oficiale.

Simbolul a fost preluat de multe naţiunii antice din întreaga lume, dar se pare că s-a născut în vechiul regat sumerian. Specialistul indian în istorie antică, P. R. Sarkar, susţine că etimologia cuvântului svastică dezvăluie un sens profund, ignorat de mai toate culturile care l-au folosit.

În acest sens, „su-sv” înseamnă „bine”, “asti” însemnă „a fi”, “ik-ic” semnifică “ceea ce continuă să existe”, iar “a-ul” este specificul genului feminin. Așadar sensul profund care îi este specific acestui simbol universal este că binele este ceea ce continuă să existe sau victoria binelui asupra tuturor lucrurilor care încearcă să i se opună.

loading...

De aici putem să ne dăm seama că svastica, la fel ca şi crucea din zilele noastre, este simbolul binelui care învinge răul sau simbolul vieţii care în cele din urmă va învinge moartea.

Ubicuitatea svasticii a fost explicată prin trei teorii principale: dezvoltare independentă, difuziune culturală și evenimente externe. Conform primei teorii, simetria și simplitatea svasticii a condus, pretutindeni, la apariția ei independentă, fie ca urmare a inconștientului colectiv – conceptul elaborat de Jung, fie ca simplu simbol.

Descoperirea grupului de limbi indo-european în anii 1790 a întețit efortul arheologilor de a lega preistoria popoarelor europene de cea a arienilor (indo-iranieni). Ca urmare a descoperirii, printre ruinele Troiei a unor obiecte purtând svastică,Heinrich Schliemann s-a consultat cu doi sanscritologi proeminenți din vremea sa, Emile Burnouf și Max Müller, ajungând la concluzia că svastica a fost un simbol specific indo-european. Ulterior, descoperirea motivului svasticii printre rămășițe hitite și ale vechiului Iran au părut să confirme teoria. Ideea a fost preluată de numeroși scriitori și svastica a devenit populară în Occident, apărând în multe forme, din anii 1880 până prin anii 1920. Din 1917 a apărut și pe bancnotele rusești.

zvastica - Svastica, istoria simbolului sumerian respins de lumea occidentală

Sensul religios al svasticii a fost deturnat la începutul secolului al XX-lea când a fost adoptat ca emblemă a Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP). Această asociere a avut loc deoarece nazismul afirma că arienii au fost strămoșii germanilor moderni și, datorită acestui lucru, cucerirea lumii de către Germania ar fi fost dorită și chiar predestinată.

Svastica a fost folosită ca un simbol convenabil menit să sublinieze corespondența mitică arian-german. De la Al doilea război mondial încoace, unii occidentali văd în svastică doar un simbol nazist, ceea ce conduce la presupuneri incorecte despre folosirea pre-nazistă și la confuzii în legătură cu statutul ei sacru, religios, în hinduism.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top