Bizar

Sute de români s-au inchinat pentru sanatate la icoana care s-a pictat singura

Sute de bucureşteni au participat, ieri, la slujba de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, închinată Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, ce s-a pictat singură.

Considerată o minune, Icoana Maicii Domnului Prodromiţa e sărbătorită de creştini în fiecare an pe 12 iulie. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Icoana zugrăvită singură se găseşte la Schitul românesc Prodromul din Sfântul Munte Athos. O copie a icoanei miraculoase a fost adusă permanent la Paraclisul Catedralei Neamului.

Există mărturii cum că Sfintele Feţe se schimbă miraculos, uneori întunecându-se, alteori luminându-se. Deşi icoana a fost analizată la microscop, nu s-au depistat urme de pensulă. Mulţi s-au tămăduit după ce s-au închinat la Prodromiţa. “Am venit de la Urziceni dis de dimineaţă ca să mă închin la Sfânta Icoană. Am stat două ore la coadă. Mi-am dorit mult să mă rog la Maica Domnului şi la Athos femeile nu au voie”, ne-a spus Alexandrina (56 de ani), mulţumită că a ajuns să pupe icoana.

În 1863, Iordache Nicolau, iconar la mănăstirea Bucium din Iaşi a încercat să picteze icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. Pictor priceput, el s-a poticnit inexplicabil la zugrăvirea feţelor. Speriat, a încuiat atelierul, iar a doua zi, când s-a întors, icoana era desăvârşită.

aaaaaaaaa - Sute de români s-au inchinat pentru sanatate la icoana care s-a pictat singura

Icoana care îi înfăţişează pe Maica Domnului şi pe pruncul Isus, despre care se spune că înfăptuieşte adevărate minuni, a ajuns în Capitală şi a fost depusă în incinta Bisericii Icoanei pentru a fi adulată de credincioşi. Ieri, icoana a făcut un tur al bisericilor din sectorul 2. Azi, aceasta a ajuns la lăcaşul de cult cu o maşină a Poliţiei Locale, unde va sta până la 25 martie.

Click

loading...
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top