Stiinta

Suntem pregătiți să acceptăm roboții inteligenți în societatea noastră?

Tehnologia ocupă unul dintre cele mai importante aspecte pe care se bazează dezvoltarea și evoluția societății. Încă din secolul trecut, futurologii au prezis că într-o zi va veni vremea când omul trebuie să accepte ideea că roboții inteligenți vor face parte din această lume și vor pune umărul la construirea ei. Dar oare oamenii sunt pregătiți pentru această schimbare?

Tehnologia cyborg face progrese impresionante. Oamenii de știință au dezvoltat anumiți roboți care cu ajutorul unui program sunt capabili să efectueze una sau mai multe acțiuni. În acest fel, roboții inteligenți încep să-și facă loc în viața de zi cu zi a omului și probabil că într-un viitor nu foarte depărat o să se creeze o legătură dependentă între cele două entități.

De asemenea, există teorii care susțin că cei mai potriviți pentru explorarea vastului Univers ar fi roboții inteligenți. În acest fel ar putea fi rezolvate numeroase probleme de ordin fizic, care sunt adevărate limite ale omului. Dacă acești roboți ar lua locul astronauților, ei nu ar mai avea nevoie de mâncare, apă și nici de costume speciale pentru a se proteja în spațiu. Astfel, omul ar trebui să-și recunoască limitele și să se resemneze în fața creației sale.

Într-un alt context, roboții inteligenți ar putea efectua cele mai grele munci sau ar putea să construiască diferite obiecte la costuri reduse, de care societatea are atât de mare nevoie. Și atunci omul ar deveni pur și simplu un parazit care ar consuma și nu ar aduce niciun aport vieții propriu-zise. Probabil că din acest motiv, în cele mai înalte cercuri științifice se discută despre etica introducerii în viața de zi cu zi ale acestor mașini care într-o zi pot tinde spre perfecțiunea pe care indiferent de evoluție, omul nu o va putea descoperi niciodată.

Dar dacă acești roboți ar fi dotați cu materie cenușie și ar putea să ia decizii independente de programul inițial? Probabil că atunci, în urma logicii, ar încerca să preia controlul asupra planetei și s-ar descotorosi de creatorul lor pentru că acesta nu ar mai avea niciun rol de jucat.

roboti inteligenti - Suntem pregătiți să acceptăm roboții inteligenți în societatea noastră?

Chiar dacă aceste idei par desprinse din cărțile SF, viitorul se dezvoltă pe sistemele tehnologice care sunt în plină expansiune, iar dacă nu va exista o posibilitate de control asupra mașinăriilor inteligente, putem spune că vom pierde dreptul la viață. Privind lucrurile în ansamblu realizăm că ele pot fi mai complexe decât în esență și astfel realizăm că omul nu este decât o entitate căreia i-au fost trasate enorm de multe limite. Oare de ce?

loading...
loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top