X-Files

SUNTEM PREGĂTIȚI PENTRU O INVAZIE EXTRATERESTRĂ?

Ce se poate întâmpla în cazul unei invazii extraterestre? Unii dintre noi zâmbim, alții luăm lucrurile în serios. Important este faptul că astrofizicienii iau tot mai în serios acest lucru, ba mai mult, ei susțin că în câțiva ani, acest lucru se va întâmpla. Specialiștii de la NASA și cei de la Pentagon sunt de acord pe acest subiect.Întîlnirea este iminentă. Suntem pregătiți să intrăm în contact cu o civilizație supradezvoltată? Ce consecințe vor fi pentru oameni și pentru planetă?

Planuri care sunt strict secret, au fost deja elaborate, pentru astfel de cazuri. Specialiștii s-au împărțiți în două tabere, când NASA a hotărât să transmită anumite semnale în spațiu. Au fost cei entuziasmați și cei care au atras atenția pericolului care va urma, în sensul că suntem ușor de detectat prin astfel de semnale. Cercetătorii americani susțin ideea de a transmite astfel de semnale, considerând că suntem pregătiți pentru un contact cu extratereștrii. Cercetătorii britanici, în frunte cu laureatul premiului Nobel, Hawking, consideră că astfel de decizii, de a trimite semnale, sunt iresponsabile și periculoase pentru oameni.

Britanicii au efectuat un test cu privire la univers, planete, în rândul tinerilor. Rezultatele au fost foarte slabe, în sensul că subiecții nu aveau cunoștințe medii despre tot ceea ce înconjoară planeta Pământ.  Venirea extratereștrilor pe Pământ, ca și impact va avea repercusiuni incomensurabile. Se va crea un haos mondial. Blue Planet Project a elaborat în anul 1980, un ghid de supraviețuire, în cazul unei invazii extraterestre. Ghidul a fost clasificat.
În 2015, acesta a fost declasificat și cei interesați au putut intra în posesia unor informații prețioase.

Proiectul prezintă informația cu privire la existența a 160 de rase extraterestre, multe utilizând spații subterane de pe planeta noastră, cu acordul tacit al autorităților. Raportul relevă faptul că a fost dusă o campanie foarte precisă de dezinformare a opiniei publice. Extratereștrii au început să fie interesați de planeta noastră, începând cu 18 iulie 1945, când americanii au făcut primul test nuclear, în deșertul din New Mexico, la ora 5 dimineața, când pe o rază de 13 kilometrii pătrați, deșertul s-a aprins ca o torță.

Este vorba despre testul nuclear Trinity. Era nucleară începuse. În 1969 a fost lansat proiectul Aquarius care conține semnătura președintelui american și a acelor mai importanți șefi ai armatei americane. Proiectul conține protocoale pe care armata americană trebuie să le respecte, în cazul unei invazii extraterestre. În interiorul proiectului se descrie un accident al unui OZN, în anul 1949, în urma căruia armata a recuperat un supraviețuitor de sex masculin, numit EBE.

extraterestru - SUNTEM PREGĂTIȚI PENTRU O INVAZIE EXTRATERESTRĂ?

El a fost interogat de autorități și s-a descoperit că vine de pe o planetă binară, numită Zeta Reticuli, aflată la 39 de ani lumină, față de Pământ. Conform raportului el a trăit trei ani și a dat multe informații americanilor despre univers și originile lui, călătorii în univers, specii de extratereștrii. În 18 iunie 1952, EBE moare de o boală necunoscută.
Declasificarea unor rapoarte ne dau noi dovezi despre ceea ce mulți dintre noi eram convinși că se întâmplă, dar nu aveam probe.

loading...
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top