Mozaic

Sunetele apocaliptice ca de „trompetă” s-au auzit în Slovacia

„Este sfârşitul lumii!” au exclamat cei care au auzit sunetele ca de „trompetă” venite din senin. Fenomenul ciudat s-a produs duminică deasupra Bratislavei, Slovacia, şi i-a lăsat fără explicaţii pe oamenii de ştiinţă, informează Daily Star.

Mulţi s-au gândit că este un semn apocaliptic, alţii au remarcat că solul şi copacii au tremurat din cauza vibraţiilor produse de sunetul venit din cosmos. Conform astrofizicienilor care au studiat zgomotul, acesta ar putea fi „produs de o explozie spaţială” şi seamănă mult cu „huruitul specific unui cutremur spaţial”.

De cele mai multe ori, acest fenomen bizar pentru ştiinţa modernă este asociat cu seisme de 6 şi respectiv şapte grade pe Richter. „Pământul tremură şi vibrează, copacii abia se ţin în pământ şi geamurile stau să pleznească. Asta a fost senzaţia”, a declarat un martor ocular pentru publicaţia britanică Daily Star.

 Astfel de fenomene au loc în Slovacia din 2011. Însă nu este singurul loc de pe Terra unde se produc. Unii cercetători cred că „un astfel de sunet cosmic poate distruge planeta dacă îşi modifică frecvenţa şi intensitatea”, undele de şoc pot fi devastatoare.
Astfel de sunete au fost surprinse la 11 august 2011 deasupra Kievului, în Ucraina, în New York, după ce a fost lovit de uraganul Sandy, în Colorado, cu puţin timp înainte de producerea cutremurului de acum două săptămâni şi în statul american Indiana. Unii teologi au interpretat sunetul ca fiind „trompeta Arhanghelului Mihail”.
Amatorii de paranormal au interpretat sunetul ca pe un mesaj venit de la civilizaţii extraterestre sau „ecoul cosmic” al unei stele care a murit. Însă cea mai interesantă teorie a fost enunţată de geofizicienii americani care cred că zgomotul vine din interiorul Pământului.
Nucleul de fier al Terrei suferă transformări şi produce o coborâre lentă a Polului Nord către Ecuator. Astfel, tunetul apocaliptic este direct asociat vibraţiilor care urcă din interior către scoarţa terestră. Un lucru este cert, ştiinţa modernă nu a oferit încă un răspuns concret la aceste întrebări legate de sunetul misterios.

A lovit şi Londra în 2013

Zgomotul ciudat nu este produs de vreo dronă sau de vreun aparat de zbor sofisticat. În 2013, Katie Jacques, din Leeds, a declarat pentru BBC că „sunetul izbucneşte noaptea şi este aşa de enervant încât produce insomnii, dureri de cap şi stări de enervare”. În Indiana, un sunet similar a fost înregistrat în 2011.

sunete - Sunetele apocaliptice ca de „trompetă” s-au auzit în Slovacia

Din cauza vibraţiilor zgomotului, martorii au surprins pe cer un arc desenat din norii de pe cer. În 2013, zgomotul a fost resimţit în Slovacia, SUA, Marea Britanie, Canada şi Rusia.

Click

loading...
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top