Mistere

Sunetele Apocalipsei în diferite zone de pe glob! Iată cum pot fi ele explicate

Anul 2011 a fost momentul în care numeroase sunete misterioase și inexplicabile s-au auzit în numeroase zone de pe glob. De atunci și până în prezent, aceste sunete metalice, provenite parcă de nicăieri, sunt auzite la anumite intervale sa zeci de mii de oameni. 

În urmă cu 7 ani, sunete misterioase au fost auzite pentru prima dată în anumite locuri de pe Terra. Inițial, oamenii au crezut că la originea lor se află o tehnologie secretă. De atunci și până în prezent, aceste sunete metalice s-au amplificat și sunt auzite în din ce în ce mai multe zone. O explicație oficială nu există, ceea ce plasează fenomenul în sfera misterelor.

Martorii susțin că este vorba despre un sunet bizar, care nu poate fi comparat cu nimic. Pe de cealaltă parte, unii martori îl compară cu frecarea a două bucăți imense de metal, ceea ce îl face atât înspăimântător, cât și misterios.

Din acest motiv, oamenii, care l-au auzit, au cerut explicații oficiale. De unde provine și ce semnificație are? Semnificația sa va rămâne un mister în continuare, dar despre proveniență s-au emis mai multe ipoteze.

De unde provine sunetul?

În primul rând s-a spus că este vorba despre avioane supersonice, care odată ce au depășit viteza sunetului, emană acest sunet. Această explicație nu pare să fie plauzibilă pentru că, de exemplu, în 2017 un sunet metalic a fost auzit de către toți locuitorii unui stat american. Este imposibil ca un singur avion supersonic să producă un asemenea sunet pentru o perioadă de câteva minute.

O altă explicație se referă la meteori. Se presupune că aceștia când intră în atmosferă produc un sunet anume. Dar oare este posibil ca sunetul să existe și meteorul să nu fie identificat, ținând cont că tehnologia din ziua de astăzi a atins un nivel atât de ridicat?

Macinari ale plăcilor tectonice – plăcile tectonice sunt bucati ale scoarței terestre si din mantaua superioară, împreună denumite litosfera. Plăcile sunt în jur de 100 km (62 mi) grosime și constă din două tipuri principale de materiale: crusta oceanica (denumita SiMA din siliciu și magneziu) și crusta continentală (SIAL din siliciu și aluminiu).

Presiunea atmosferică – presiunea atmosferică este definită ca forța pe unitatea de suprafață exercitată pe o suprafață, data de greutatea aerului pe suprafa respectiva.

Trenuri de manevră – zgomotul ar veni de la trenurile de manevra in frecarea cu linia ferata combinat cu sunetele cablurillor electrice.

Constructii – Lucrari de constructii, mai ales dacă se întâmplă în același timp pe o anumită zonă, pot duce la sunete similare.

Extratereştrii – Poate fi aceasta o formă de viață extraterestră venită din spaţiu, cu efecte până pe Pământ?

HAARP – Zvonurile persistă că guvernul SUA foloseşte arme secrete pentru apărare și pentru modificarea vremii, cât şi pentru provocare de cutremure, High Frequency Active Auroral Research Program (HAARP). Acest lucru nu ar explica sunetele în alte țări, dar …

Apocalipsa și cele șapte trâmbițe din Rai – șapte trâmbițe au sunat, la un moment dat, pentru a prevesti evenimente apocaliptice, evenimente descoperite Apostolului Ioan în insula Patmos şi descrise în cartea Apocalipsei . Cea mai îngrijorătore teorie, deoarece ar semnala sfârșitul lumii.

Ce spune NASA?

sunete - Sunetele Apocalipsei în diferite zone de pe glob! Iată cum pot fi ele explicate

Oamenii de știință de la NASA au o explicație diferită. Ei spun ca ar fi zgomotul natural de fond pe care planeta noastră il emite constant..

O declarație din partea agenției, spune asa: „Dacă oamenii ar avea antene radio în loc de urechi, ar auzi o simfonie remarcabila de zgomote ciudate provenind de la propria noastră planetă. Oamenii de știință le numesc „tweeks”, „whistlers” și „sferics.”

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top