Descopera

Studiu: Somnul ajută creierul să elimine „deșeurile”

De foarte multă vreme somnul este considerat la fel de important precum hrana, apa și aerul pentru ca viața să fie posibilă. În ciuda acestui fapt, oamenii de știință nu au putut demonstra motivul pentru care somnul este vital pentru organismul uman, dar au încercat să emită diverse teorii.

Una dintre ele și cea mai recentă susține că somnul ajută creierul să elimine toxinele și astfel să se purifice în fiecare noapte. Cercetătorii au realizat un studiu cu privire la importanța somnului în viața omului și au ajuns la concluzia că la fel precum sistemul limfatic,care curăță organismul de diverse materiale nedorite, așa și somnul ajută creierul să elimine toxinele acumulate peste zi.

Procesul este unul simplu, în timpul visului celulele își măresc volumul și atunci lichidul cefalorahidian începe colectarea tuturor deșeurile pe care ulterior le trimite spre a fi eliminate.

În timp ce mulți dintre noi cred că somnul este o întindere temporală în care nu se întâmplă nimic, somnul este, de fapt, cel puțin din punct de vedere neurologic, o perioadă de timp foarte aglomerată. Deși importanța somnului nu poate fi discutată, oamenii de știință nu cunosc cu exactitate de ce este atât de important pentru supraviețuirea noastră.

Rezultatul acestui studiu poate să fie un prim pas realizat de oamenii de știință în descoperirea misterului importanței somnului. De asemenea, mai există numeroase teorii care au încercat deslușirea misterului. De exemplu, o echipă de psihologi a ajuns la concluzia că omul se simte multe mai bine după ce doarme o perioadă suficientă de timp. Lipsa somnului produce halucinații, confuzie și amnezie.

O altă teorie încearcă să ne demonstreze că prin somn, omul dobândește capacitatea de a păstra amintirile. Dacă nu ar fi dormit niciodată, amintirile nu puteau să existe. Pe de cealaltă parte, psihologii susțin că somnul șterge traumele și ajută la dezvoltarea unui echilibru emoțional.

creier 300x200 - Studiu: Somnul ajută creierul să elimine "deșeurile"

Cu toate că aceste teorii nu pot explica în totalitate nevoie de somn, este cert că omul trebuie să doarmă cel puțin 7 ore pe noapte pentru că altfel riscă să se îmbolnăvească de boli de inimă, obezitate, iar riscul morții premature crește considerabil.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top