Descopera

Studiu: Facebook-ul ii face pe oameni mai nefericiti si foarte singuri

Facebook-ul este unul dintre cele mai importante site-uri de socializare, accesat de milioane de oameni în fiecare zi. Acest fenomen a schimbat lumea, după cum ar spune unii și din acest motiv specialiști din diverse domenii au încercat să înțeleagă comportamentul colectiv pe care îl adoptă utilizatorii acestei rețele de socializare.

O echipă de psihologi de la Universitatea din Michigan a elaborat un nou studiu cu privire la efectele adverse pe care le generează cea mai mare rețea de socializare din lume. Concluziile au fost unele imprevizibile și chiar șocante pentru că utilizarea frecventă a Facebook-ului scade în principal stima de sine, dar mai are și un impact negativ asupra interacţiunilor dintre oameni din viața de zi cu zi.

La suprafață Facebook satisface nevoia de socializare și astfel interconectarea devine un aspect pozitiv. Dar lucrurile sunt mai complexe de atât și efectele adverse sunt mai importante decât nevoia de la suprafață. Efectul unei rețele de socializare este devastator asupra psihicului uman.”, a susține Ethan Kross, unul dintre psihologii din echipa de studiu.

Cu cât utilizarea unei astfel de rețele de socializare este mai mare cu atât efectele adverse asupra personalității cresc. Oamenii au senzația că socializând virtual au numai de câștigat, dar pe de cealaltă parte intervin și efectele negative secundare. Acestea nu sunt percepute imediat, ci este nevoie de un timp îndelungat pentru ca sentimentele negative și trăirile contradictorii să intervină.

Cei mai mulți dintre utilizatorii de internet, atunci când nu folosesc Facebook-ul încep să se comporte ciudat și să se simtă singuri. În realitate ei sunt singuri în fața calculatorului, dar fiind conectați pe rețeaua de socializare, în general înconjurați de necunoscuți, încep să se simtă ca aparținând unui grup și chiar fiind importanți. Astfel, stima de sine scade considerabil atunci când trebuie să înfrunte realitatea și socializarea își schimbă percepția, ea fiind normală pe internet, dar evitată în realitate.

facebook 400x207 - Studiu: Facebook-ul ii face pe oameni mai nefericiti si foarte singuri

Studiul a fost efectuat pe 82 de voluntari, care au fost puși să petreacă mai multe ore pe rețeaua de socializare Facebook.

loading...
loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top