Mistere

Statuia egipteana antica care se misca singura. Nimeni nu ii poate explica comportamentul

O statuie egipteană, supranumită Neb-Senu, care este expusă în Muzeul Manchester din Marea Britanie, ridică semne de întrebare cu privire la comportamentul misterios pe care îl are. Datată de circa 3800 de ani, statuia de doar 25 de centimetri se mișcă încontinuu și nimeni nu își poate da seama ceea ce se petrece.

Unul dintre oamenii care se ocupă de curățenia muzeului a constat cu stupoarea că misterioasa statuie își schimbă poziţia în fiecare zi. El și-a anunțat superiorii și astfel o cameră de filmat a fost instalată pentru monitorizarea comportamentului statuii.

După cum se poate observa și din filmarea, pe care reprezentanții Muzeul Manchester au pus-o la dispoziția publicului, statuia Neb-Senu se rotește în fiecare zi. Acest comportament este straniu și inexplicabil pentru că nicio logică reală nu poate explica această mișcare de rotație permanentă.

În urma acestei descoperiri, imaginația mai multor egiptologi a fost aprinsă și astfel au încercat să găsească o explicație dincolo de normalitate. Hieroglifele din spatele statuii au mesajul: „dă-mi pâine, bere şi carne de vită„. Egiptologii au mai spus că astfel de statui erau folosite pentru captarea sufletului mortului. Ele erau introduse în mormânt, alături de cel decedat, și egiptenii credeau că astfel pot reține sufletului pe Terra.

statuie egipteana - Statuia egipteana antica care se misca singura. Nimeni nu ii poate explica comportamentul

În acest fel, statuia Neb-Senu prelua sufletul omului, cauză pentru care avea nevoie ca diverse ofrande să-i fie aduse. Egiptologii sunt de părere că aceasta este singura explicație pentru a explica comportamentul misterios al statuii. În acest sens, nu putem să ne întrebam dacă statuia este cu adevărat însuflețită sau nu?

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top