Medicina alternativa

Sparanghelul, medicamentul regilor

Sparanghelul a fost una din puținele legume aduse în America de coloniștii din Europa, unde utilizarea ei data încă din vremea Imperiului Roman. Planta cu formă falică avea reputația unui puternic afrodiziac, motivul principal pentru care era consumată.

Se ştie că sparanghelul este cultivat de mai bine de 2000 de ani în regiunile mediteraneene. În secolul al II-lea i.H., romanii ştiau deja nu numai cum să-l cultive şi să-l prepare, ci şi cum să-l conserve prin congelare. De când regele Ludovic al XVI-lea al Franţei a dispus construirea de solarii speciale pentru a se bucura de sparanghel în tot timpul anului, acesta este denumit şi „Hrana regilor”. Bartolomeo Sacchi, mai cunoscut sub numele de Platină, bibliotecar papal, a menţionat sparanghelul în lucrarea sa „Despre plăcerile cuvenite şi sănătate”, în 1475.

Puternicul miros produs în urină după consumul de sparanghel îi trăda pe mulţi soţi infideli care credeau în puterile ei tainice. În era victoriană, mamele îşi instruiau anume fiicele ca să identifice mirosul ei distinct.Sparanghelul este şi un diuretic, şi ameliorează tulburările stomacale şi intestinale.

Există numeroase motive care să vă îndemne să consumați sparanghel.

Antioxidanţii 

Glutationul care se regăseşte în sparanghel, conţine 3 aminoacizi, combinat într-o singură moleculă, care serveşte ca un
puternic agent antioxidare în organismul dvs. Împreună cu antioxidanții vitamina C, vitamina A (beta caroten), zinc, mangan şi seleniu, glutationul din sparanghel lupta împotriva radicalilor liberi care cauzează îmbătrânirea şi deteriorarea celulelor.

loading...

Cancerul

 Este binecunoscut faptul că inflamaţia cronică şi oxidarea celulelor poate creşte riscul apariţiei cancerului. Cu proprietăţile antiinflamatorii şi antioxidante, sparanghelul este un luptător desăvârşit împotriva cancerului de vezica urinară, la sân, de colon, pulmonar, de prostată, ovarian, etc.

Sănătatea inimii

Acidul folic, o vitamină B complexă, este esenţială pentru un sistem cardiovascular sănătos şi se găseşte din abundenţă în sparanghel. În primul rând, acidul folic, este implicat într-un eveniment biochimic numit ciclul de metilare, care permite transcrierea corectă a ADN-ului, transformarea noradrenalinei în adrenalină şi a serotoninei în melatonină.

În al doilea rând, acidul folic reglează homocisteina aminoacizilor, care, la niveluri ridicate poate fi un puternic factor de risc în dezvoltarea bolilor de inimă. Şi în sfârşit, vitamine din grupul B, cum ar fi colină, biotina, şi acidul pantotenic echilibrează nivelul de zahăr din sânge prin metabolizarea corectă a zaharurilor şi amidonului.

sparanghel - Sparanghelul, medicamentul regilorConsumul regulat

Profitaţi din plin de sparanghel prin metode corecte de cumpărare şi gătire. Dacă urmează să consumaţi sparanghelul într-o zi sau două, păstraţi-l în sertarul de legume din frigider. Pentru mai mult de atât, stocaţi sparanghelul în frigider, într-un vas cu apă, şi acoperiţi-l apoi cu un prosop de hârtie.

Sparanghelul are un punct de rupere naturală între partea de jos care este lemnoasa şi mijlocul delicat rupeţi cu mâna fiecare tulpină şi aflaţi unde se află acest punct de rupere. Dacă tulpina este prea groasă, trebuie decojită cu un cuţit de curăţat legume.

Tulpinile groase sunt mai aromate, dar cele subţiri nu au nevoie de a fi decojite, aşa că alegeţi sparanghelul în funcţie de gusturile dvs. Indiferent ce alegeţi, marginea tăiată ar trebui să fie întotdeauna umedă.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top