Somnambulismul, o altă formă de viață. Somnambuli criminali

Somnambulismul, o altă formă de viață. Somnambuli criminali

Somnambulismul este o disfuncţie a somnului, iar statisticele arata că populația mondială este predispusă la aceasta disfuncţie într-un proces de până la 15%.

Mersul în somn apare atunci când undele cerebrale de frecvenţă joasă încep să se manifeste. Somnambulismul variază de la scrâşnitul dinţilor și sindromul picioarelor neliniştite, până la pofte sexuale și hrănire în timpul somnului.

Somnambulismul, explicație științifică

Știința devine confuză atunci când trebuie să explice cauzele care conduc la somnambulism. Mult timp, aceasta dereglare a fost considerată o dereglare relaţionata cu regiuni din creier responsabile de controlarea excitabilităţii.

Organismul uman funcționează conform unui ciclu de 24 de ore numit ritm circadian, în cadrul căruia activitatea undelor cerebrale și hormonii fluctuează, sub influența factorilor externi, precum lumina, dar și stimulate de mecanisme interne. Unii cercetători cred că aceste variaţii ar putea fi relaţionate cu somnambulismul. Alți cercetători au emis ipoteza că stresul ar fi cauza acestei disfuncţii.

Somnambulismul

De-a lungul timpului, s-a spus că trezirea artificială a unui somnambul ar fi periculoasă deoarece poate provoca un atac cerebral. Specialiştii susțin că unicul motiv pentru care nu ar trebui trezit un somnambul este cel legat de faptul că ar putea să se rănească.
În timpul unor astfel de episoade, unii somnambuli au comis violuri sau crime. În alte cazuri, somnambulul părăsea locuinţa și întreţinea relații sexuale cu persoane străine.

Somnambulismul, trăsătură de familie

Somnambulismul apare în a treia fază a somnului care este numită non-REM. În această fază, creierul produce unde delta, care generează un somn profund.

Cei mai mulți somnambuli sunt copiii și adolescenții. La adulți, somnambulismul apare mai rar, pentru că ei au parte de mai puțin somn în faza a treia. Specialiștii și-au aprofundat studiile pe ideea, dacă somnambulismul se moștenește genetic sau nu.

Studiul s-a efectuat pe 1950 de copii, iar rezultatele au relevat că 30% dintre copiii care sufereau de somnambulism aveau un părinte în aceeași situație, iar cei care îi aveau pe ambii erau în procent de 70% dintre subiecți. Concluzia după acest experiment a fost că somnambulismul este o trăsătură de familie și că ar putea fi ereditar.

Un somnambul umblă și se îmbracă în timpul somnului, are o expresie facială imobilă și ochii deschiși. Când se trezesc sunt confuzi și nu își amintesc nimic. Unii sunt chiar agresivi. Din această cauză, trezitul lor trebuie să se realizeze cu precauțiune pentru a se evita crizele de agresivitate sau momentele de panică. Din păcate, nu există tratament pentru a înlătura această stare.

Somnambuli criminali

În anul 1987, Ken Parks, aflat într-o astfel de stare, a şofat 23 km până la casa socrilor săi. Și-a strangulat socrul și și-a înjunghiat soacra. A fost achitat de acuzaţia de omor, pentru că era în starea de somnambulism.

Cei mai mulți somnambuli se ridică din pat, în etapa semului numit non-REM, cea fără vise. De obicei, somnambulii au ochii deschiși și nu-și amintesc ceea ce au făcut.

Lee Hadwin este în timpul zilei asistent medical, iar în timpul nopţii este pictor. Talentul său artistic se manifesta în perioadele de somnambulism, iar picturile realizate au mare căutare. Alți somnambuli gătesc, alții mănâncă sau tund iarba.

Somnambulismul

Un caz celebru de somnambulism s-a petrecut în secolul al XIX-lea, în Franța. Robert Ledru era unul dintre cei mai buni detectivi. A fost contactat să preia ancheta unei crime săvârşite în orașul Le Havre. Era vorba despre un parizian care fusese găsit împușcat pe o plajă.
După câte investigaţii, Ledru concluzionează ca ucigașul a utilizat un glonț identic cu cele utilizate de el, iar mai mult, îi lipsea degetul mare de la picior. Ledru este bulversat. Cu ani în urmă, își pierduse degetul mare de la picior.

Ledu s-a auto-denuntat, susţinând că el este criminalul. Conform declaraţiilor sale, efectuase crima într-o perioadă de somnambulism. Pentru a fi probata această ipoteză, Ledru a fost plasat într-o celulă, iar pe masa i-a fost așezat un revolver. Fiind în stare de somnambulism, Ledru s-a îndreptat către revolver și a început să tragă spre gardieni. Ledru a fost considerat pericol public. A mai trăit 50 de ani, perioada în care a trăit izolat.

Lucruri interesante despre somnambulism

Perioada din noapte în care are loc actul de somnambulism îți poate spune multe. Cineva care merge în somn la scurt timp după ce a adormit experimentează un stadiu de somn total diferit față de cineva care se comportă la fel mai târziu în noapte.

De obicei, somnambulismul se manifestă mai ales după prima jumătate a nopții, pe parcursul celui de-al treilea sau al patrulea stadiu de somn, când persoana se află într-o fază non REM. Dacă fenomenul are loc în faza REM, atunci el nu se mai numește somnambulism, ci o tulburare a somnului REM, în care persoana respectivă se comportă conform viselor avute. În acest caz, trebuie consultat medicul, deoarece poate fi un semn al unei boli neurodegenerative.

Somnambului nu ține minte ce s-a întâmplat cu el. De obicei, cei care experimentează somnambulismul nu pot povesti ce s-a întâmplat cu ei în cursul nopții. În schimb, cei care se plimbă în timpul somnului REM au mai multe șanse să-și amintească cu lux de amănunte ceea ce au visat și pot explica de ce s-au comportat într-un anume fel.

Somnambulismul

Ochii somnambulului sunt de obicei deschiși. Somnambulii din timpul somnului non REM au de obicei ochii deschiși, chiar dacă privirea pare încețoșată, așa că este greu să-ți dai seama de ceea ce se întâmplă. În schimb, cei care merg în timpul somnului REM, acțiunilor lor făcând parte din visele avute, au ochii închiși.

Nu ar trebui să trezești un somnambul, ci să-l ghidezi. Poate ai auzit că nu este bine să trezești din somn un somnambul. Într-adevăr, așa e. O persoană care se află în această stare este confuză, agitată și are un potențial agresiv mai mare. Așa că cel mai bine este să o ghidezi ușor înapoi în pat, ca să te asiguri că este în siguranță.

loading...
CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)