Mistere din Romania

SIHĂSTRIA, APROPIEREA DE DUMNEZEU

Pădurile Rarăului și Giumalăului sunt pline de morminte neștiute ale oamenilor îndumnezeiți. Vorbim despre sihaștri. Aceştia sunt considerați sfinți vii. Au un trai auster, în gropi, sub pământ, în bordee.

Zosima este unul dintre cei mai celebri sihaștri. A murit discret, îngropat de un prieten de al său care îl vizita din când în când. Părintele Cleopa vorbea despre maici care au ales drumul sihăstriei. Maica Zenovia era fiica unui ministru din timpul comunismului. A ales drumul sihăstriei, fără regrete, fără teamă.

Celebră este și maica Magdalena care timp de 50 de ani a trăit în sihăstrie. Locuitorii din Câmpulung Moldovenesc nu au habar că în susul muntelui există o altă lume, cea a pustnicilor.

Rarăul este o vatră a pustnicilor încă din secolul al XIV-lea. Chiril și Sisoe au fost primii ucenici ai lui Daniil Sihastru. Pustnicii au renunțat la lume și s-au izolat în încercarea de a se apropia de Dumnezeu. Despre România se spune că este țara cu cei mai mulți pustnici.

În masivul Postăvarul, de peste 20 de ani trăiește părintele Onufrie. Și-a construit o chilie la o altitudine de peste 1800 de metri. După ce i-au murit părinții, a stat o perioadă la mănăstirea Cernica, apoi la o stână, după care a hotărât să se retragă în munți.

Viața la 1800 de metri este foarte grea. Vecini îi sunt animalele pădurii. În ograda chiliei are găini și porumbei. Se hrănește cu ciuperci, plante și ceea ce îi mai aduc salvamontiștii.

loading...

Despre el se spune că este unul dintre cei mai autentici sihaștri. Chilia a fost construită într-o zonă unde din 12 luni, opt luni este zăpadă. Liniștea și pustietatea te înfioară, spun puținii lui vizitatori.

SIH%C4%82STRIA - SIHĂSTRIA, APROPIEREA DE DUMNEZEU

Salvamontiştii spun că văd un punct negru pe vârful muntelui și acela este părintele Onfrei. El este numit duhovnicul munților. El spune că stă la taifas cu animalele, cu lupii, cu urșii, cu vulpile. Coboară de 2-3 ori pe an în Brașov. Și atunci este stingherit de oameni.

loading...
To Top