Bizar

Semnele războiului mondial ? În mai multe biserici din Ucraina și Rusia au început icoanele să plângă

Un fenomen straniu a fost remarcat în mai multe biserici ortodoxe de pe teritoriul Ucrainei și Rusiei odată cu începerea crizei politice. Zeci de icoane au început să plângă cu lacrimi de sânge.

Mass media din Ucraina, cât și cea din Rusia, a semnalat acest fenomen și există numeroase voci care pretind că acestea sunt semnele unui nou război mondial.

Destui sunt cei ce vorbesc că este transmis un “mesaj din cer”, care ar aduce a semn rău, alţii se închină la icoane şi cer ajutorul şi mila lui Dumnezeu în criza şi haosul creat.

Acest mesaj, după părerea celor mai mulți, se referă la începutul a ceea ce omenirea va cunoaște drept Al Treilea Război Mondial. Chiar dacă situația pare puțin cam deplasată, lucrurile tind să prindă o întorsătură stranie în contextul evenimentelor care se petrec în ziua de astăzi în Ucraina.

Acest fenomen spontan a plângerii în masă a icoanelor nu s-a întâmplat de foarte mult timp, întâmplându-se mai ales pe fondul unor catastrofe mari. De exemplu, cum s-a întâmplat înainte de revoluția din 1917, care a fost precedată în 1918 de un război civil în Rusia, care a adus suferința și moartea a milioane de oameni.

plang icoanele4 - Semnele războiului mondial ? În mai multe biserici din Ucraina și Rusia au început icoanele să plângă

Atunci, ca și acum, mai multe icoane din diverse biserici de pe teritoriul Rusiei au început să plângă cu lacrimi de sânge, fenomen care a fost considerat prevestitor.

loading...

Cazuri de plângere a icoanelor au fost observate de curând în Syktyvkar, Pechora, Rostov-pe-Don, Novokuznetsk, Odesa, Rivne, Kiev, Sankt Petersburg și în alte orașe.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top