Stiinta

Secretele Universului despre care specialiştii evită cu desăvârşire să vorbească

Particula lui Dumnezeu

Particula Higgs, sau particula lui Dumnezeu, este ipotetica particulă care ar putea, în cazul în care ar fi observată în timpul experimentelor, să ajute la completarea modelului standard al fizicii particulelor. De ce este atât de dificilă dovedirea existenței acestei particule? Particula Higgs are un timp de descompunere foarte mic, astfel încât existența sa este foarte mică, iar fizicienii caută să descopere dovezi ale descompunerii acesteia.

Materia întunecată

Este o substanță din cosmos, puțin cunoscută și formată din particule încă nedetectate experimental și a cărei existență a fost stabilită doar teoretic. Oamenii de știință consideră că este răspunzătoare pentru crearea galaxiilor. Proporția de materie întunecată în univers este foarte ridicată însă, cu toate acestea, existența ei nu a putut fi dovedită pe cale experimentală, pentru că nu emite radiații.

Călătorie mai rapidă decât viteza luminii

Fizicienii de la CERN, Geneva au demonstrat că viteza luminii poate fi depășită de particule subatomice numite neutrini.
În cadrul experimentului, neutrinii au fost lansați la 730 km distanță, până la laboratorul Gran Sasso, Italia, fiind înregistrate momentele de la plecare și de la sosire. Teoria relativității, în aceste condiții, ar putea fi compromisă.

loading...

Cum se va sfârși totul?

Există mai multe teorii cu privire la sfârșitul Universului, teoriile depinzând de trei lucruri, forma Universului, câtă energie întunecată conține și modul în care densitatea de energie întunecată va răspunde la extinderea Universului.
Una dintre variante susține că Universul se va extinde până când dispare, pur și simplu.
O altă teorie este cea numită Big Crunch, în care Universul ar putea să atingă o dimensiune maximă, iar ulterior să se contracte, până la prăbușire datorită gravitației.

Câte dimensiuni există în Univers?

Oamenii de știință susțin că în Univers sunt patru dimensiuni.Trei dimensiuni ale spațiului și al patrulea fiind timpul. Dar dacă sunt mai multe dimensiuni?

Forma Universului

De forma Universului depinde soarta lui. Unii fizicieni vorbesc despre o formă dodecaedrică, adică un corp geometric cu 12 fețe pentagonale identice. Modelul Picard vorbește despre o formă asemănătoare cu gâtul unei trompete care se prelungește în una din părți și se prelungește către infinit. Noi, oamenii, locuim în partea largă a pâlniei. O altă teorie susține că Universul ar fi plat.

Glasul Universului

Așa-numitul zgomot spațial este un fenomen natural pe care un grup de oameni de știință de la NASA l-a descris recent, după ce a captat niște unde radio venite din spațiul cosmic. Este descris ca un șuierat puternic. Glasul Cosmosului este de șase ori mai puternic decât ar trebui să fie, susțin cercetătorii. Nu se cunoaște încă sursa care produce acest zgomot.

Asimetria barionică

Este vorba despre un dezechilibru frapant între materie și antimaterie. Cantitatea de materie o depășește cu mult pe cea de antimaterie. Big Bang-ul ar fi trebuit să dea naștere la cantități egale de materie și antimaterie, și totuși.
Este clar că legile fizicii nu au fost aceleași pentru materie și antimaterie. Există câteva ipoteze explicative. Una dintre ele sugerează că partea de Univers în care trăim noi este una cu multă materie și că ar putea în alte zone să predomine antimateria. Problema rămâne însă. Nu mai există un dezechilibru între materie și antimaterie ci una legată de separare a celor două.

univers - Secretele Universului despre care specialiştii evită cu desăvârşire să vorbească

Există extratereștrii?

Hawking, astrofizician britanic susține că extratereștrii există și că un contact între ei și noi, oamenii ar fi un dezastru. Fizicianul este constrâns să trăiască într-un scaun cu rotile, dar coeficientul de inteligență îl are de 160. El avertizează că ar fi un dezastru pentru rasa umană, contactul cu extratereștrii. În acest sens el face comparație cu anul 1492, când Colomb a debarcat în America și unde pentru indigeni au urmat vremuri grele.

El susține că după ce vor epuiza propriile resurse, extratereștrii vor pleca la vânătoare prin alte galaxii. Aceste ființe ar putea supune și coloniza multe planete. Ajungem să ne privim pe noi înșine pentru a ne da seama cum s-ar putea transforma viața inteligentă în ceva ce nu am vrea să cunoaștem.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top