Descopera

Secretele fizicii cuantice: Trecutul, prezentul și viitorul există simultan

Timpul este un concept fundamental al fizicii și al filosofiei, cu care se măsoară durata evenimentelor. În percepția clasică, timpul este înțeles eronat pentru că este reprezentat sub forma unei axe, pe care sunt așezate în ordine trecutul, prezentul și viitorul.

Atât fizicienii, cât și filosofii contestă cu vehemență această perspectivă. Argumentele sunt multiple și conferă omului cheia spre înțelegerea deplină a relației de bază din Universul în care trăiește, raportul spațiu-timp.

Einstein ți-a dat seama că spațiul fără timp nu ar putea exista și că acest raport trebuie privit precum un tot raportat la un spațiu vectorial în patru dimensiuni. Spațiul și timpul se îmbină în așa fel încât cele trei componente ale percepției umane, trecutul, prezentul și viitorul, există simultan. Einstein susținea că „distincția între trecut, prezent și viitor este o iluzie a percepției umane”.

Arthur Schopenhauer, de asemenea, era adeptul ideii că timpul nu există propriu-zis și că se resfrânge asupra omului precum o iluzie. Desigur, această percepție eronată este extrem de convingătoare și cu greu cineva poate accepta o altă teorie asupra timpului. Ea ne-a fost impregnată încă din copilărie și pentru că fluxul vieții este unul alert, nu prea mai avem timp să înțelegem ceea ce reprezintă timpul cu adevărat.

Cu secole în urmă, unul dintre cei mai influenți gânditori ai omenirii, Sf. Augustin de Hippo, a fost pasionat de deslușirea misterului timpului. El se întreba: „Cum este posibil ca trecutul să nu fie în cazul în care a fost, iar viitorul să existe în cazul în care nu a existat?”. În viziunea sa, prezentul nu are cum să fie continuu pentru că se lovește de trecut, dar și de viitor, iar dacă ar fi continuu atunci timpul s-ar transforma în veșnicie.

Percepția asupra timpului nu s-a schimbat niciodată. El a fost întotdeauna eronat înțeles, dar de ce? Paul Davies, profesor de filosofie din cadrul Universității Adelaide , Australia, susține că o astfel de împărțire face viața mai ușor de înțeles, chiar dacă este o altă iluzie cu care se hrănește creierul.

loading...

Adevărul despre timp

Fizica cuantică este cea care poate să ofere o explicație validă cu privire la ceea ce înțelegem prin timp. De asemenea, straniu sau nu, acest adevăr a mai fost deținut și de civilizațiile antice. Timpul nu este o linie sau o axă pe care sunt așezate trecutul, prezentul și viitorul, ci mai degrabă o spirală pe care se întâlnesc simultan cele 3 atribute. Trecutul întotdeauna continuă să existe și influenţează decisiv prezentul și viitorul, dar și viitorul influențează prezentul și trecutul, iar la rândul lui prezentul le poate influența pe celelalte două.

timpul - Secretele fizicii cuantice: Trecutul, prezentul și viitorul există simultan

Pe această spirală evenimentele anterioare le pot suprapune pe cele viitoare, dar și inversul este valabil. În acest sens, timpul este o iluzie pe care o trăim în fiecare zi, pentru că indiferent de ceea ce se petrece, trecutul rămâne sub formă de prezent în Univers, la fel și prezentul, dar și viitorul. Aceste 3 componente se pot întâlni simultan sau independent.

Și dacă trecutul nu se termină niciodată, atunci cum putem să ne gândim că moartea există cu adevărat?

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top