Istorie

Savant german: România este vatra Europei

Un mare savant german, Harald Haarmann, specialist în istorie culturală, arheomitologie, istoria scrisului, evoluţia limbii şi istoria religiilor, autor a 40 de cărţi traduse în diverse limbi de circulaţie internaţională, editor şi co-editor a 20 de antologii, face o declaraţie de mare importanţă pentru noi, rezultat al cercetărilor sale.

El spune că cea mai veche scriere din lume e cea de la Tărtăria – România şi că Civilizaţia Danubiană este prima mare civilizaţie din istorie, mai veche cu mii de ani decât cea sumeriană (considerată încă leagănul civilizaţiei).

Rezultatul cercetărilor sale sunt prezentate într-un film documentar numit Civilizaţia Danubiană (Danube Civilization).

Fără îndoială că această perspectivă dată de un savant german premiat de instituţiile europene pentru contribuţiile sale ştiinţifice, membru al Centrului de Cercetare pentru Multiligvism de la Bruxelles, poate să răvăşească tot ce se credea ca fiind deja bine stabilit în legătură cu istoria străveche a umanităţii.

Desigur, el nu este primul care susţine că spaţiul carpato-danubiano-pontic este locul primelor mari culturi europene. Astfel, savanta americană de origine lituaniană, Marija Gimbutas, a afirmat ceva asemănător acum mult timp: “România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6.500 – 3.500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europene patriarhale de luptători din epocile bronzului şi fierului.”

Tartaria - Savant german: România este vatra Europei

Mă întreb cum vor reacţiona “ştiinţificii” noştri, cei care sunt deranjaţi de orice lucru care dă bine la CV-ul  istoric al acestui spaţiu?…

loading...

Voi cum explicaţi faptul că o serie de aşa-zişi istorici români turbă de supărare la astfel de informaţii? Adică diverşi savanţi străini spun că aici este Vatra Vechii Europe, iar unii dintre cei care predau în universităţile de la noi se luptă să ne convingă că nu e aşa, în pofida tuturor probelor şi evidenţelor.

Oare cât o să le mai meargă cu ascunderea adevărului istoric? Eu zic că foarte puţin!Să fim optimişti pentru că adevărul va ieşi la iveală în toată frumuseţea lui!

Financiarul

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top