X-Files

ȘASE SPECII DE EXTRATEREȘTRII SE BAT PENTRU A CONTROLA TERRA

Mai multe observații și studii, mărturii ale unor persoane care au fost răpite de extratereștrii, dar și rapoartele pe care reprezentanţii forțelor armate americane le-au întocmit, ca urmare a unor evenimente legate de extratereștrii, au făcut pe unii specialiști să realizeze o listă cu speciile de extratereștrii care încearcă să controleze planeta noastră.

Sirienii provin din galaxia Sirius B și sunt una dintre cele mai vechi civilizații extraterestre. Ei au dat vechilor egipteni informații medicale și astronomice.

Marile piramide au fost ridicate cu ajutorul lor. Sirienii au avut legături și cu poporul mayaș, contribuind la dispariția lui, dar nu înainte de a le lăsa celebrele cranii de cristal. Civilizația de pe Atlantida a beneficiat de ajutorul sirienilor, până la un moment dat, când extratereștrii au produs dispariția Atlantidei. Tribul Dogon, din Africa de Vest a beneficiat de știința extratereștrilor. Cunoștințele băștinașilor, referitor la astronomie, sunt cu mult peste media lumii occidentale.

În numeroase rapoarte militare, sunt menționate proiecte care se derulează pe o tehnologie pe care sirienii au oferit-o americanilor. Micii Gri sunt cunoscuți sub numele de Zeta Reticulieni. Ei sunt cei mai cunoscuți și conform statisticilor, cele mai multe răpiri de oameni le-au făcut ei.

Au înălțime de până la un metru și jumătate, capul mare, ochii supradimensionați. Ei comunică telepatic.
Ei sunt creați prin mutații genetice, pe care le-au realizat Marii Gri. Au o conștiință asemănătoare cu cea a furnicilor. Sunt ascultători, supuși și foarte muncitori. Marii Gri i-au creat pentru a efectuat muncile de care au nevoie.
Micii gri au creat un hibrid Gri/Uman care este periculos omului. Marii Gri provin din constelația Orion, sunt înalți, aproximativ 2,5 metri și conduc guvernul mondial din umbră. Ei supervizează toate răpirile și experimentele pe care Micii Gri le fac pe oameni.

Alpha Draconienii sunt o specie de reptilieni foarte periculoasă pentru om. Ei sunt prima specie inteligentă din Calea Lactee. Ei se consideră dirijorii legitimi ai raselor mai puțin evoluate. Draconienii sunt împărțiți în două caste. Prima este cea a giganților sau roială și cea de a doua este cea militară.

loading...

Reptilienii au interacționat cu oamenii de foarte mult timp. În unele cazuri au ajutat omenirea, dar cel mai des au distrus tot ceea ce omenirea construise în mii de ani. S-au infiltrat în cele mai înalte funcții, astfel încât, ei conduc și decid destinele planetei noastre. Annunakis sunt creaturi elitiste care vin de pe planeta Rizq. Când planeta lor a fost distrusă ei au creat o navă intergalactică numită Nibiru.

reptilian alien - ȘASE SPECII DE EXTRATEREȘTRII SE BAT PENTRU A CONTROLA TERRA

Ei au venit pe Pământ, acum un milion de ani, în căutare de aur. Pentru că aveau nevoie de forță de muncă, au creat omenirea. Am moștenit de la ei violența, ranchiuna, toate acestea fiind cuprinse în ADN-ul nostru modificat. Ei mai sunt cunoscuți sub denumirea de Aryeni, sau Marii Blonzi. ADN-ul Aryen predomină la om.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top