Spiritualitate

Sase metode de pregatire a organismului pentru experientele spirituale

Corpul uman este o maşinărie de o complexitate greu de imaginat. Odată ce acest sistem, bine pus la punct, este înţeles pe deplin, poate să devină un instrument folositor pentru drumul sinuos al spiritualităţii. Cei mai mulţi dintre noi nu îşi cunosc propriul organism şi îl tratează cu indiferenţă şi ignoranţă. Viaţa haotică, alcoolul, tutunul, mâncarea fără sens, sunt doar câteva dintre elementele nocive care influenţează nivelul de trai, dar şi energiile de vibraţii foarte joase care formează o barieră imposibil de trecut între iluzia realităţii şi viaţa spirituală.

Pentru a experimenta din plin viaţa, dar şi pentru a cunoaşte cele mai fine senzaţii oferite de spiritualitate, iată câteva sfaturi pentru pregătirea corpului în vederea experimentării unei vieţi echilibrate din toate punctele de vedere:

1. Mâncarea

Mănâncă natural, alege cât mai multe reţete raw. Legumele şi fructele nu trebuie să lipsească din viaţa de zi cu zi. Evita zahărul şi toate produsele care îl conţin. De asemenea şi produsele care conţin înlocuitori ai zaharului, precum aspartamul, sunt de scos din dietă zilnică. Carnea de porc şi orice fel de carnea roşie trebuie să devină istorie, pentru că produce numai probleme odată ajunsă în organism. Alege carnea de pui, curcan, ouăle, cât şi mâncarea naturală.

 2. Băutura

Trebuie redus consumul de cofeină sau chiar înlăturat. Cafeaua, sucurile sau ceaiurile care conţin cofeină nu au ce căuta în meniul zilnic. În fiecare dimineaţă nu uita să bei apa caldă cu lămâie, în acest fel grăsimile se reduc şi se îmbunătăţeşte digestia.

loading...

3. Detoxifierea

Alege o zi pe săptămână în care să nu mănânci nimic. Postul negru împinge organismul în procesul de detoxifiere pentru că în absenţa mâncării, organismul porneşte procesul de curăţire, eliminând toxinele.

viata corecta - Sase metode de pregatire a organismului pentru experientele spirituale

4. Emoţiile

Este foarte greu să-ţi controlezi emoţiile în condiţiile în care trăim într-o societate bolnavă. Dar aceasta nu trebuie să fie o scuză, iar emoţiile negative trebuie îndepărtate cu orice preţ. Sentimentele dominatoare trebuie să fie compasiunea, bunătatea, pasiunea şi mai ales dragostea. Trăirile negative nu aduc decât vibraţii joase care nu fac altceva decât să te îndepărteze de senzaţiile spirituale.

5. Respiraţia

Un alt factor important în viaţa corectă este respiraţia. Există diferite tehnici de a respira pentru ca viaţa să prindă un contur clar.

6. Sportul

Oare mai există cineva pe lumea asta care consideră sportul pierdere de timp? Acela nu a înţeles nimic din viaţă şi trăieşte cam degeaba! A face sport este similar cu a mânca sau a dormi. Exerciţiile fizice ajută organismul pentru a se relaxa şi a elimina toxinele , dar şi trăirile negative sau stresul.

Aceste şase sfaturi sunt de luat în seamă şi trebuie cuprinse fără doar şi poate în rutină zilnică. Viaţa nu înseamnă doar muncă, bani, case şi maşini, viaţa înseamnă să trăieşti corect, într-un echilibru perfect cu organismul tău, dar şi cu natura.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top