Istorie

Samoilă Mârza, fotograful unirii de la 1 decembrie 1918

Între oamenii care au contribuit la consemnarea actului unirii Transilvaniei cu România, de la 1 Decembrie 1918, pentru posteritate, se numără şi fotograful Samoilă Mârza. Din iniţiativă proprie, izvorâtă dintr-o cunoaştere a importanţei momentului, ne-a transmis singurele imagini fotografice veridice de la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia.

Samoila Marza Fotograful Marii Uniri - Samoilă Mârza, fotograful unirii de la 1 decembrie 1918

Născut în satul Galtiu, comuna Sântimbru, judeţul Alba, la 18 septembrie 1886, din părinţi ţărani, Samoilă Mârza a primit, în sânul familiei, o educatei românească aleasă. După absolvirea a 6 clase de liceu, părinţii l-au trimis, ca ucenic, la fotograful sibian Iainek, între anii 1909-1911 unde s-a calificat în această meserie.

Începutul şi-l face prin trei imagini, executate în 14 noiembrie, în curtea unei cazărmi din Viena, cu ocazia sfinţirii drapelului Consiliului Naţional Român. Aceste fotografii reprezintă documente grăitoare ale năzuinţelor soldaţilor români transilvăneni care se întorceau de pe fronturile Austro-Ungariei. Aceste trei clişee înfăţişează sfinţirea drapelului tricolor al Consiliului Naţional Român Militar, în prezenta lui Iuliu Maniu, a generalului Boieriu, a ofiţerilor şi soldaţilor, apoi alte două grupuri cu aspecte generale ale adunării.

Din Viena, împreună cu câteva mii de soldaţi, S. Mârza s-a întors, pe ruta Viena- Zagreg-Belgrad-Timişoara, în Transilvania spre a participa la adunarea de la Alba Iulia. Ruta Viena-Budapesta-Arad a fost blocată de unguri. Sârbii i-au lăsat să treacă, dar cu condiţia să fie dezarmaţi.

După mărturisirea sa, a ajuns acasă cu patru zile înainte de adunare. În dimineaţa zilei memorabile de la 1 Decembrie a plecat, împreună cu consătenii săi, la Alba Iulia, nu însă înainte de a imortaliza, în trei clişee, o parte din participanţii satului său natal, Galtiu, pregătiţi pentru participare la marea adunare. Aceste clişee îi prezintă pe consătenii fotografului, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, fetele purtând în mâini fire de busuioc, gata de plecare la Alba Iulia. În primul clişeu grupul are în centru o pancarta cu lozinca: “Galtiu. Trăiască unirea şi România Mare”, iar în stânga drapelului tricolor, în al doilea clişeu, participanţii stau în formă de semicerc, prinşi de mâini în horă, cu aceeaşi pancartă şi acelaşi drapel. În cel de-al treilea clişeu este reprezentat un grup de tineri, călări, gata de plecare aceste clişee ilustrează entuziasmul cetăţenilor micului sat, Galtiu, porniţi , la marea sărbătoare.

Din relatările fotografului reiese că de 1 Decembrie vremea a fost destul de mohorâtă, a plouat până în ajun. Dimineaţa a plecat împreună cu consătenii săi la Alba Iulia, unde a ajuns pe la orele 11. O mulţime imensă se revărsa spre oraşul unirii. Străzile erau pline de oameni care mergeau pe jos în căruţe sau călări.

loading...

Marea Unire Foto Samoil Marza 1 - Samoilă Mârza, fotograful unirii de la 1 decembrie 1918

Poporul s-a adunat după cetate, pe câmpul de instrucţie, unde, pe la orele 12 i s-a adus la cunoştinţă, din partea comitetului Naţional, hotărârile unirii. În aceste momente, S. Marza a executat cinci clişee înfăţişând trei scene de masă şi două scene de la tribuna oficială. Acestea sunt unicele fotografii care înfăţişează aspecte de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a consfinţit Unirea Transilvaniei cu România.

Cele trei clişee care cuprind scene de masă sunt impresionante. O imensă mulţime care se pierde în depărtare, formată din ţărani, soldaţi şi ofiţeri, întorşi de pe front, muncitori şi intelectuali cu steaguri şi pancarte, stă emoţionată să primească actul unirii. Toate scenele de masă sunt fotografiate de pe tribuna oficială. Distingem pe un clişeu, un cordon format din componenţi ai gărzilor Naţionale din Alba Iulia şi din împrejurimi, însărcinat cu menţinerea ordini.

unire - Samoilă Mârza, fotograful unirii de la 1 decembrie 1918

În stânga se observă o masă de oameni cu drapele, iar în dreapta un grup de personalităţi. Într-un alt clişeu se distinge cordonul format din oamenii de ordine care stau în linie dreaptă, unii în picioare, alţii în genunchi cu armele ridicate, iar în spatele lor mulţimea de steaguri. În al treilea clişeu deosebim: în mijlocul mulţimii, o trăsură cu doi cai albi, iar în depărtare, o pancartă a delegaţiei din comuna Şibot judeţul Alba. Se remarcă mulţimea imensă şi componenţii gărzilor Naţionale care nu şi-au lepădat complet hainele militare. De asemenea remarcăm mulţimea steagurilor care acoperă aproape în întreg spaţiul de deasupra participanţilor.

Cele două clişee cu imagini de la tribuna principală reprezintă citirea actului unirii, şi în faţa Marelui Sfat Naţional şi a poporului de către dr. Vlad şi episcopul greco-catolic, Iuliu Hosu.

Galtiu 1 decembrie - Samoilă Mârza, fotograful unirii de la 1 decembrie 1918

La începutul anului 1919, S. Mârza a întocmit un album numit “Marea adunare de la Alba Iulia în chipuri”, fapt menţionat în ziarul “Alba Iulia”, din 10 martie 1919. De atunci fotografiile lui au început să circule în original şi în reproduceri, fiind prezentate în cărţile şcolare, în tratate de istorie, ziare, reviste, expoziţii, constituind mărturii unice ale marelui act de la 1 Decembrie 1918, prin care s-a desăvârşit statul Naţional Român. Sunt într-adevăr documente de necontestat a voinţei poporului nostru, exprimata la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918 şi, ca atare a fost prezentat de delegaţia Româna la Conferinţa de pace de la Versailles. Alte albume au fost trimise personalităţilor marcante ale epocii printre care regelui Ferdinanand I, primului ministru, I.C. Brătianu, dr. Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigient, generalului francez Berthelot şi altor personalităţi politice ale vremii. Această lucrare s-a bucurat de o mare apreciere din partea tuturor. Regele Ferdinand I i-a trimis o felicitare şi l-a acceptat printre furnizorii curţii regale, iar generalul Berthelot i-a trimis un permis de călătorie gratuită pe toate căile ferate franceze: Nicolae Iorga a considerat data primirii acestui album, la 27 aprilie 1919, demnă de a o insera în memoriile lui “Mi se aduce din Ardeal un admirabil album al fotografului Samoilă Mârza, înfăţişând ultimele manifestări”.

sursa

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top