X-Files

Rusia avertizează că ființele interdimensionale se vor întoarce și atunci trebuie să ne apărăm planeta

Un raport al armatei rusești, cel puțin ciudat la prima vedere, pune în gardă omenirea cu privire despre un potențial conflict între ființe venite din alte dimensiuni și oameni.

Raportul întocmit de Institutul Central de Investigare ridică numeroase probleme interesante și în același timp greu de digerat. În primă instanță se vorbește despre ființe interdimensionale, care vizitează periodic planeta noastră. Se pare că este vorba despre așa-zișii îngeri decăzuți, care în perioada de început a civilizației au fost ridicați la rangul de zei.

Mai mult de atât, raportul în cauză menționează că Al Doilea Război Mondial a avut o bază misterioasă. Naziștii, au încercat să contacteze aceste ființe interdimensionale și în cele din urmă au reușit. A existat o comunicare între cele două părți, pentru ca mai apoi să se declanșeze marele război.

Chiar dacă la prima vedere acest raport pare unul halucinant, specialiștii ruși sunt de părere că aceste ființe interdimensionale au ajuns pe Terra și că în viitorul apropiat vor declanșa atacul suprem. La prima vedere pare să fie vorba despre ceea ce în Biblie regăsim sub numele de Nephilimi sau îngerii decăzuți de Dumnezeu.

Timpul când Dumnezeu a creat îngerii este deschis spre dezbatere, dar ce se cunoaşte cu siguranţă este că Dumnezeu a creat totul ca fiind bun, pentru că Dumnezeu, în sfinţenia Sa, nu poate crea ceva păcătos.

Aşa că, atunci când Satan, care a fost cândva îngerul Lucifer, s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu şi a căzut din ceruri (Isaia 14; Ezechiel 28), o treime din oştirea de îngeri s-a alăturat acestei insurecţii (Apocalipsa 12:3-4, 9). Nu există niciun dubiu că aceşti îngeri căzuţi sunt astăzi cunoscuţi ca demoni.

De asemenea, în raport este menționat faptul că aceste ființe dintr-o altă dimensiune se implică în mod vizibil în viața de pe Terra.

fiin%C8%9Bele interdimensionale - Rusia avertizează că ființele interdimensionale se vor întoarce și atunci trebuie să ne apărăm planeta

De nenumărate ori, semne bizare au fost observate în derularea unor evenimente majore. De asemenea, ideea Noii Ordini Mondiale este atribuită îngerilor decăzuți, care în acest fel își pregătesc terenul pentru revenirea din viitor.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top