ROMÂNIA PRECREȘTINĂ. MISTERE ȘI TRADIȚII

În România trăiește o comunitate mică, izolată formată din gugulani, neam de păstori care trăiesc în apropierea Masivului Godeanu.

Credința lor spune că sunt cei mai vechi oameni de pe pământ. Specialiștii au observat anumite particularități lingvistice în vorbirea lor, care au dus la presupuneri și ipoteze privind originile lor preistorice. Herodot scria despre o țară a giganților aflată în zona Giganul sau Guganul.

Toate legendele și poveștile gugulanilor sunt legate de uriași, strămoșii lor, care au trăit în cele 21 de vârfuri sacre din Masivul Godeanu.

O altă comunitate la fel de misterioasă este cea a momârlanilor, din zona Petroșani. Și astăzi, momârlanii păstrează tradiții precreștine, păgâne. Ne referim la sărbătoarea nedeilor, închinatul la rădăcina bradului, îngropatul morților în curte.
Momârlanii se închină în fața unui brad, îl îmbrățișează și își spun păcatele. Este un ritual care se pierde în negura vremii. Pentru momârlani, un copac este sacru.

Înainte de a tăia un copac, momârlanii se închină în fața acestuia și îl cuprind cu brațele, după care îl sărută. În ceea ce privește moartea, momârlanii o privesc într-un fel propriu.

Și astăzi, morții sunt îngropați în curtea caselor. Din acest motiv, momârlanii nu-și vând casele pentru că refuză să-și înstrăineze morții.

Un alt obicei precreștin este cel al bradului împodobit la moartea unui tânăr momârlan. Înmormântarea tânărului este transformată într-o nuntă postumă. Bradul este un substituent al miresei, al soției. Cel care moare trebuie să aibă o viață care se închide rotund, să aibă parte de nuntă.

momarlani cover - ROMÂNIA PRECREȘTINĂ. MISTERE ȘI TRADIȚII

Bradul este împodobit cu fructe, batiste, panglici. Femeile cântă un cântec, un fel de bocet, în care bradul se identifică cu tânărul.
Înainte de înmormântare, câteva femei cântă cântecul zorilor, în care i se spune mortului ce trebuie să facă în viața de dincolo. În cântec se spune cum trebuie să treacă apă, să se împrietenească cu câinele și să nu se sperie de lup.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns