Istorie

Revolutia Garoafelor

Revoluţia Garoafelor din Portugalia a început ca o mişcare de protest a unor ofiţeri din armata portugheză, nemulţumiţi de războaiele coloniale, urmărind în acelaşi timp înlocuirea regimului autoritar şi al politicii secrete care au reprimat libertăţile civile şi politice. Un aspect neobişnuit şi cu totul special a fost acela că întreaga mişcare de protest nu s-a realizat în mod clasic prin folosirea violenţei. Revoluţionarii au purtat garoafe roşii iar populaţia nu a ezitat să se alăture imediat acestei mişcări. Au murit patru persoane , fiind ucise de trupele guvernamentale, înainte că regimul aflat la putere să predea conducerea statului.

Revoluţia Garoafelor a reuşit să instaureze un regim democratic fără vărsare de sânge. A fost adoptată o nouă constituţie, cenzură a fost interzisă, a fost restabilită libertatea presei iar deţinuţii politici au fost eliberaţi.

Revoluţia Garoafelor din 25 aprilie 1974 a fost un exemplu uimitor în istorie, prin care succesorii dictatorului Salazar (preşedintele Americo Tomas şi prim-ministrul Marcelo Caetano) au fost înlăturaţi pe cale paşnică fără vărsare de sânge. Demonstranţii purtau garoafe roşii şi doreau să pună capăt unei dictaturi.

revolutie - Revolutia GaroafelorNoţiunea de revoluţie implica violenta, vărsarea de sânge şi în final un număr de victime, este ceea ce istoria consemnează în astfel de evenimente. Evenimentele din Portugalia din 1974 au arătat că pot exista schimbări de regimuri dictatoriale şi fără vărsare de sânge atunci când masele se mobilizează. Secătuiţi de războaiele coloniale, cetăţenii au ales o modalitate simbolică de protest, au fost speriaţi de forţă şi fermitatea mulţimii, oamenii vroiau pace şi linişte, exprimând acest fapt prin purtarea garoafelor roşii. În acest sens, se poate observa că în cadrul unei revoluţii nu contează forţa armelor ci puterea şi determinarea mulţimii care protestează. Forţa maselor poate dărâma orice regim indiferent dacă foloseşte sau nu armele.

Un an mai târziu ( 22 noiembrie 1975), în Spania se realiza aceeaşi trecere paşnică de la dictatura la democraţie, murise Franco şi acesta îl desemnase succesor pe regele Juan Carlos (1969). Portugalia şi Spania două state guvernate de dictatori de dreapta au realizat o trecere paşnică de la dictatura la democraţie. Analogia cu dictaturile comuniste ne împiedică să gândim că acest tip de schimbare de regim dictatorial este unul incompatibil pentru un dictator comunist. Prăbuşirea dictaturilor comuniste s-a realizat într-un mod violent, la fel ca şi începuturile acestora. Dictatorii de dreapta şi-au recunoscut rolul de episoade în istoria ţării lor, dictatorii comunişti nu au avut acest merit vroiau veşnicia istoriei şi nu ar fi acceptat niciodată că vremea lor a apus.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top