Mozaic

Resursele Terrei se termină. Oamenii vor trăi pe credit

Luni, 8 august, se vor epuiza toate resursele pe care planeta le putea regenera pana la sfarsitul anului, a calculat Global Footprint Network, un ONG care se ocupa de protectia mediului.

Din acel moment si pana pe 31 decembrie, omenirea va trai pe credit, scrie Le Figaro. Oamenii au atins acest plafon pentru prima data la 19 decembrie 1987.

Un comunicat semnat de doua dintre cele mai mari organizatii de mediu din lume, Global Footprint si World Wide Fund for Nature, (vezi aici statele creditoare si statele deficitare) anunta ca resursele de apa, de efective de animale, de peste si culturi agricole pe care planeta le poate produce pana la sfarsitul acestui an vor fi epuizate pe 8 august.

In 2015, ziua in care omenirea a inceput sa traiasca pe credit a fost 13 august iar activistii de mediu au calculat ca in 2030 resursele regenerabile vor fi epuizate pe 28 iunie. „Pentru acoperirea consumului, avem nevoie in acest moment de 1,6 planete”, scrie in comunicatul celor doua organizatii. „Costul acestui supraconsum este deja vizibil: penuria de apa, desertificarea, eroziunea solului, scaderea productivitatii agricole si a resurselor piscicole, disparitia speciilor de animale si defrisarile”, arata aceeasi sursa.

La aceasta situatie, cea mai mare influenta asupra degradarii planetei o au emisiile de dioxid de carbon, sustin activistii de mediu. CO2 reprezinta „60% din amprenta ecologica globala” pe care o lasa oamenii, a calculat Global Footprint.

In ultimii 46 de ani, ziua in care resursele naturale s-au epuizat a venit din ce in ce mai devreme.

In 1970, a fost calculata pentru 23 decembrie. Au urmat 3 noiembrie in 1980, 13 octombrie in 1990, 4 octombrie in 2000, 3 septembrie in 2005 si 28 august in 2015. in 2013 Fondul Mondial pentru Natura (WWF) estimea ca pentru satisfacerea nevoilor umanitatii, ar fi necesara mai mult de o planeta si jumatate, acum este nevoie de 1,6 planete.

loading...

Pana in 2050, va fi nevoie chiar de doua planete. Cresterea demografica si consumul individual sunt principalele motive ale acestei situatii. Acest bilant ar putea fi atenuat prin contributia fiecarui locuitor: de exemplu, prin consumul unei cantitati mai mici de carne, prin efectuarea unui numar mai mic de calatorii cu avionul sau prin cumpararea unor aparate electronice mai eficiente energetic, precizeaza WWF.

Ziua mondiala a depasirii resurselor este calculata de organizatia neguvernamentalacanadiana Global Footprint Network, ce a creat de altfel si notiunea de “amprenta ecologica”. Raportand suprafata Planetei la numarul de locuitori ai acesteia, rezulta o suprafata de teren de care este nevoie, pentru a se asigura necesarul de resurse si pentru a se neutraliza deseurile generate de consumul nostru.

Astfel, se calculeaza amprenta ecologica (ecological footprint), index ce masoara presiunea pe care omenirea o exercita asupra ecosistemelor. Romania are una dintre cele mai mici amprente ecologice din Uniunea Europeana /UE/, echivalentul a 1,7 planete, potrivit WWF.

1terraformarea - Resursele Terrei se termină. Oamenii vor trăi pe credit

Canada, statele din Peninsula Scandinava, Rusia, tarile Baltice, Australia, cea mai mare parte a Americii de Sud si unele state din Africa pot fi catalogate drept „creditori“, biocapacitatea lor fiind cu 150 % mai mare decat amprenta lor ecologica, scrie adevarul.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top