Descopera

REPTILIENII AU AJUTAT LA DEZVOLTAREA OMULUI

Numeroase sunt legendele, istoriile și rumorile cu privire la reptilieni. Reptilienii sunt jumătate om, jumătate șopârlă, peste doi metri înălțime, cu o inteligență peste medie și cu mari puteri kinestezice. Nu se cunoaște încă scopul venirii lor pe Pământ și nici dacă sunt pacifiști sau ne sunt ostili.

Conform unor specialiști, reptilienii sunt cea mai veche specie de pe Pământ. Se spune despre ei că sunt terrieni.
Oamenii s-au format în urma unor mutații genetice și transferați pe Pământ. Se crede că reptilienii se trag dintr-o specie de dinozauri, de talie mai mică. Odată cu transferul oamenilor pe Pământ, făcut de către extratereștrii, reptilienii terrieni au fost obligați să se retragă în cele mai ascunse locuri, în subteran.

Atacul extratereștrilor asupra reptilienilor a fost devastator. Se spune că Golful Mexic s-a format ca urmare a acestui război nuclear, care a exterminat o bună parte dintre reptilieni. Reptilienii sunt înzestrați cu o capacitate mentală și psihică deosebită. Experimentul prin care au fost creați oamenii a avut limitele sale, în mod intenționat, spun cercetătorii. Omul, spre deosebire de reptilieni, își poate folosi numai 5% din capacitatea creierului.

Omul trebuia creat puternic din punct de vedere fizic și mai puțin mental. Cu timpul, oamenii au ocupat toată suprafața planetei și reptilienii au fost obligați să se retragă în structurile lor subterane, unde departe de curiozitatea oamenilor și-au continuat dezvoltarea fulminantă. Rolul pe care reptilienii l-au avut asupra dezvoltării oamenilor a fost hotărâtor. Să ne aducem aminte că în Biblie este descrisă întâmplarea prin care Eva primește fructul cunoașterii de la un șarpe care putea să și vorbească.

Documentele consemnează câteva atacuri pe care reptilienii le-au avut asupra oamenilor. Atacurile s-au produs noaptea și au fost vizate persoane care erau singure în acel moment. Toate persoanele agresate au făcut aceeaşi descriere reptilienilor. Aceștia sunt înalți, peste doi metri, pielea acoperită cu solzi, ochii roșii.

Serviciile secrete militare, din SUA, au primit un raport cu privire la atacul unei cazarme militare de către reptilieni. A fost atacată chiar fiica unui ofițer, care avea cel mai înalt grad și era șeful acelei cazarme. Se spune în acel raport că a fost un atac al reptilienilor asupra autorității militare din zonă.

reptilieni1 - REPTILIENII AU AJUTAT LA DEZVOLTAREA OMULUI

De multe ori autoritățile au fost suspectate că au cunoștință de existența reptilienilor și chiar desfășoară anumite proiecte împreună. În ceea ce privește Noua Ordine Mondială, se spune că reptilienii au preluat deja puterea și împing lucrurile acolo unde vor.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top